Teze cu Privire la Problema Națională și Problema Colonială

1. Democraţiei burgheze, prin însăşi natura ei, îi este propriu un mod abstract sau formal de a pune problema egalităţii în general, inclusiv a egalităţii naţionale. Sub forma egalităţii între indivizi în general, democraţia burgheză proclamă egalitatea formală sau juridică între proprietar şi proletar, între exploatator şi exploatat, inducând profund în eroare clasele oprimate. Ideea egalităţii, care constituie ca însăşi o expresie a relaţiilor bazate pe producţia de mărfuri, este transformată de burghezie într-o armă de luptă împotriva desfiinţării claselor, sub pretextul că ar exista o egalitate absolută între indivizi. Sensul real al revendicării egalităţii constă numai în revendicarea desfiinţării claselor.

2. Partidul comunist, exponentul conştient al luptei proletariatului pentru scuturarea jugului burgheziei, potrivit sarcinii lui fundamentale — lupta împotriva democraţiei burgheze şi demascarea minciunilor şi ipocriziei acesteia —, trebuie să pună pe primul plan şi în problema naţională nu principiile abstracte şi formale, ci, în primul rând, aprecierea exactă a situaţiei istorice concrete şi mai ales a situaţiei economice; în al doilea rând, separarea riguroasă a intereselor claselor asuprite ale oamenilor muncii, ale celor exploataţi, de noţiunea generală de interese ale poporului în general, noţiune prin care se înţeleg interesele clasei dominante; în al treilea rând, deosebirea tot atât de riguroasă între naţiunile asuprite, dependente, care nu se bucură de egalitate în drepturi, şi naţiunile asupritoare, exploatatoare şi având drepturi depline, în opoziţie cu minciuna burghezo-democratică care disimulează subjugarea colonială şi financiară — proprie epocii capitalului financiar şi imperialismului — a imensei majorităţi a populaţiei globului de către infima minoritate a ţărilor capitaliste înaintate şi foarte bogate.

3. Războiul imperialist din 1914—1918 a dezvăluit cât se poate de limpede în faţa tuturor naţiunilor şi în faţa claselor asuprite din lumea întreagă falsitatea vorbăriei burghezo-democratice, arătând în fapt că tratatul de la Versailles al faimoaselor „democraţii apusene“ reprezintă un act de violenţă mai mârşav şi mai bestial împotriva naţiunilor slabe decât tratatul de la Brest-Litovsk al iuncherilor germani şi al kaiserului. Liga Naţiunilor şi întreaga politică desfăşurată după război de Antantă dezvăluie cu şi mai multă claritate şi în mod şi mai izbitor acest adevăr, ducând pretutindeni la intensificarea luptei revoluţionare atât a proletariatului din ţările înaintate, cât şi a tuturor maselor muncitoare din ţările coloniale şi dependente, grăbind falimentul iluziilor naţionale mic-burgheze cu privire la posibilitatea convieţuirii paşnice şi a egalităţii naţiunilor în capitalism.

4. Din tezele fundamentale expuse mai sus rezultă că piatra unghiulară a întregii politici a Internaţionalei Comuniste în problema naţională şi colonială trebuie să fie apropierea între proletari şi masele muncitoare aparţinând tuturor naţionalităţilor şi din toate ţările în vederea luptei revoluţionare comune pentru răsturnarea moşierilor şi a burgheziei. Căci numai o astfel de apropiere asigură victoria asupra capitalismului, victorie fără de care desfiinţarea asupririi naţionale şi a inegalităţii nu este cu putinţă.

5. Situaţia politică mondială pune acum la ordinea zilei dictatura proletariatului, şi, în mod inevitabil, toate evenimentele politicii mondiale se concentrează în jurul unui singur punct central, şi anume: lupta burgheziei din lumea întreagă împotriva Republicii Sovietice Ruse, care grupează în mod necesar în jurul ei, pe de o parte, mişcarea pentru Soviete a muncitorilor înaintaţi din toate ţările, iar pe de altă parte toate mişcările naţionale de eliberare ale popoarelor din colonii şi ale naţionalităţilor asuprite, care se conving din trista lor experienţă că pentru ei nu există altă salvare decât victoria Puterii sovietice asupra imperialismului mondial.

6. În consecinţă, în momentul de faţă nu ne putem mulţumi numai să admitem sau să proclamăm apropierea între oamenii muncii aparţinând diferitelor naţiuni, ci trebuie să ducem o politică care să asigure înfăptuirea unei alianţe cât mai strânse între Rusia Sovietică şi toate mişcările de eliberare naţională şi colonială, stabilind formele acestei alianţe potrivit gradului de dezvoltare a mişcării comuniste în rândurile proletariatului din fiecare ţară sau a mişcării de eliberare burghezo-democratice a muncitorilor şi ţăranilor în ţările înapoiate sau în rândurile naţionalităţilor înapoiate.

7. Federaţia constituie o formă de trecere spre unitatea deplină a oamenilor muncii aparţinând diferitelor naţiuni. Federaţia a şi dovedit în practică că este o formă potrivită, atât în ceea ce priveşte relaţiile dintre R.S.F.S.R. şi alte republici sovietice (ungară, finlandeză, letonă, în trecut, azerbaidjană şi ucraineană, în prezent), cât şi în cadrul R.S.F.S.R., în ceea ce priveşte atitudinea faţă de naţionalităţile care înainte n-au avut nici fiinţă de stat, nici autonomie (de exemplu, republicile autonome başkiră şi tătară din R.S.F.S.R., create în 1919 şi 1920).

8. În această privinţă sarcina Internaţionalei Comuniste constă atât în dezvoltarea continuă, cât şi în studierea şi verificarea prin experienţă a acestor federaţii noi, apărute pe baza regimului sovietic şi a mişcării în favoarea Sovietelor. Considerând că federaţia este o formă de trecere spre unitate deplină, trebuie să tindem spre o uniune federativă din ce în ce mai strânsă, având în vedere, în primul rând, că existenţa republicilor sovietice, înconjurate de statele imperialiste din lumea întreagă, incomparabil mai puternice din punct de vedere militar, nu poate fi apărată cu succes fără o uniune cât mai strânsă a republicilor sovietice; în al doilea rând, necesitatea unei strânse alianţe economice între republicile sovietice, fără de care refacerea forţelor de producţie distruse de imperialism şi asigurarea bunăstării oamenilor muncii nu sunt cu putinţă; în al treilea rând, tendinţa de a crea o singură economie mondială, reglementată după un plan general de către proletariatul aparţinând tuturor naţiunilor, tendinţă care se conturează destul de limpede încă în capitalism şi care, fără îndoială, urmează să fie dezvoltată şi pe deplin desăvârşită în socialism.

9. În domeniul relaţiilor interne în cadrul fiecărui stat, politica naţională a Internaţionalei Comuniste nu se poate limita la o simplă recunoaştere formală, pur declarativă şi care practic nu obligă la nimic, a egalităţii în drepturi a naţiunilor, la care se limitează democraţii burghezi, indiferent dacă ei se recunosc făţiş ca atare sau se camuflează sub denumirea de socialişti, aşa cum fac socialiştii Internaţionalei a II-a.

În cadrul întregii lor munci de propagandă şi agitaţie — atât de la tribuna parlamentului, cât şi în afara parlamentului —, partidele comuniste trebuie nu numai să demaşte cu hotărâre permanentele încălcări ale principiului egalităţii în drepturi a naţiunilor şi al garantării drepturilor minorităţilor naţionale, încălcări care au loc în toate statele capitaliste, în pofida constituţiilor lor „democratice“, ci trebuie, de asemenea, în primul rând, să explice fără încetare că în realitate numai regimul sovietic poate asigura egalitatea între naţiuni, unind mai întâi pe proletari, iar apoi întreaga masă de oameni ai muncii în lupta împotriva burgheziei; în al doilea rând, toate partidele comuniste trebuie să sprijine direct mişcările revoluţionare din rândurile naţiunilor dependente sau neprivilegiate (de exemplu: în Irlanda, printre negrii din America etc.) şi din colonii.

Fără această din urmă condiţie, deosebit de importantă, lupta împotriva asupririi naţiunilor dependente şi a coloniilor, ca şi recunoaşterea dreptului lor la despărţire pe linie de stat, rămâne o minciună crasă, aşa cum putem vedea la partidele Internaţionalei a II-a.

10. Recunoaşterea în vorbe a internaţionalismului şi înlocuirea lui, în fapte, în toată propaganda, agitaţia şi munca practică, prin naţionalismul şi pacifismul mic-burghez constituie un fenomen dintre cele mai frecvente, nu numai printre partidele Internaţionalei a II-a, dar şi printre cele care au ieşit din această Internaţională şi, adeseori, chiar şi printre cele care acum se intitulează comuniste. Lupta împotriva acestui rău, împotriva celor mai înrădăcinate prejudecăţi naţionale mic-burgheze, trece pe primul plan cu atât mai mult, cu cât devine mai actuală sarcina de a transforma dictatura proletariatului dintr-o dictatură naţională (adică existentă într-o singură ţară şi incapabilă să determine politica mondială) într-o dictatură internaţională (adică o dictatură a proletariatului care să existe cel puţin în câteva ţări înaintate şi în măsură să exercite o influenţă hotărâtoare asupra întregii politici mondiale). Naţionalismul mic-burghez proclamă internaţionalism simpla recunoaştere a egalităţii în drepturi a naţiunilor, păstrând neatins egoismul naţional (ca să nu mai vorbim de caracterul pur verbal al acestei admiteri), în timp ce internaţionalismul proletar cere, în primul rând, subordonarea intereselor luptei proletare dintr-o ţară intereselor acestei lupte pe scară internaţională; în al doilea rând, el cere ca naţiunea care obţine victoria asupra burgheziei să fie capabilă şi gata de cele mai mari sacrificii naţionale pentru răsturnarea capitalului internaţional.

Aşadar, în statele pe deplin capitaliste, în care există partide muncitoreşti ce constituie într-adevăr avangarda proletariatului, lupta împotriva denaturării oportuniste şi pacifiste mic-burgneze a noţiunii de internaţionalism şi a politicii internaţionaliste este prima şi cea mai importantă sarcină.

11. În ceea ce priveşte statele şi naţiunile mai înapoiate, unde predomină relaţii feudale sau patriarhale şi patriarhale-ţărăneşti, trebuie să se aibă în mod special în vedere următoarele:

a) mişcarea de eliberare burghezo-democratică din aceste ţări trebuie să fie sprijinită de toate partidele comuniste, datoria de a da un ajutor cât mai activ revenind în primul rând muncitorilor din ţara de care naţiunea înapoiată depinde din punct de vedere colonial sau financiar;

b) trebuie dusă lupta împotriva clerului şi a celorlalte elemente reacţionare şi medievale, care se bucură de influenţă în ţările înapoiate;

c) trebuie dusă lupta împotriva panislamismului şi a curentelor similare, care încearcă să îmbine mişcarea de eliberare împotriva imperialismului european şi american cu consolidarea poziţiilor hanilor, moşierilor, imamilor etc.;

d) trebuie sprijinită în mod special mişcarea ţărănească din ţările înapoiate împotriva moşierilor, împotriva marii proprietăţi funciare, împotriva oricăror manifestări sau rămăşiţe ale feudalismului şi să se caute ca mişcărilor ţărăneşti să li se imprime un caracter cât mai revoluţionar, obţinându-se o alianţă cât mai strânsă între proletariatul comunist din Europa occidentală şi mişcarea revoluţionară a ţărănimii din Orient, din colonii şi, în general, din ţările înapoiate; în special trebuie depuse toate eforturile ca în privinţa ţărilor în care domină relaţiile precapitaliste să se aplice principiile fundamentale ale regimului sovietic, prin crearea de „Soviete ale oamenilor muncii“ etc.;

e) trebuie dusă o luptă hotărâtă împotriva vopsirii în culorile comunismului a curentelor de eliberare burghezo-democratice din ţările înapoiate; Internaţionala Comunistă nu trebuie să sprijine mişcările naţionale burghezo-democratice din colonii şi din ţările înapoiate decât cu condiţia ca elementele viitoarelor partide proletare, comuniste nu numai cu numele, din toate ţările înapoiate să fie grupate şi educate în spiritul conştiinţei sarcinilor lor speciale, a sarcinilor de luptă împotriva mişcării burghezo-democratice din cadrul naţiunii lor; Internaţionala Comunistă trebuie să se alieze vremelnic cu democraţia burgheză din colonii şi din ţările înapoiate, fără să se contopească însă cu ea şi păstrând neapărat independenţa mişcării proletare chiar dacă aceasta se află încă într-o formă absolut embrionară;

f) Trebuie lămurită şi demascată fără încetare în faţa celor mai largi mase de oameni ai muncii din toate ţările, şi în special din cele înapoiate, înşelăciunea la care recurg în mod sistematic statele imperialiste creând state în aparenţă independente din punct de vedere politic, dar de fapt cu totul dependente de ele din punct de vedere economic, financiar şi militar; în situaţia internaţională actuală nu există altă salvare pentru naţiunile dependente şi slabe decât o uniune de republici sovietice.

Ca exemplu flagrant al înșelăciunilor practicate față de clasa muncitoare din țările asuprite, prin eforturile combinate ale imperialismului forțelor Aliate și ale burgheziei acelei națiuni, cităm afacerea sionistă din Palestina, unde, sub pretextul creării unui stat evreiesc, într-o țară în care evreii sunt nesemnificativi ca număr, sionismul a abandonat populația indigenă din țările arabe exploatării britanice.

În actuala conjunctură internațională, nu există nicio salvare pentru popoarele slabe și înrobite în afara federației republicilor sovietice.

12. Asuprirea de secole a popoarelor coloniale şi slab dezvoltate de către puterile imperialiste nu numai că a îndârjit masele muncitoare din ţările asuprite, dar le-a sădit şi un sentiment de neîncredere faţă de naţiunile asupritoare, în general, şi chiar faţă de proletariatul acestor naţiuni. Trădarea mârşavă a socialismului de către majoritatea liderilor oficiali ai acestui proletariat între 1914 şi 1919 — când prin „apărarea patriei“ se disimula în manieră social-şovinistă apărarea „dreptului“ burgheziei „proprii“ de a asupri coloniile şi de a jefui ţările dependente din punct de vedere financiar — a dus în mod necesar la accentuarea acestei neîncrederi pe deplin legitime. Pe de altă parte, cu cât este mai înapoiată o ţară, cu atât sunt mai puternice mica producţie agricolă, caracterul patriarhal şi inerţia, care conferă inevitabil o mare forţă şi persistenţă celor mai înrădăcinate prejudecăţi mic-burgheze, şi anume prejudecăţile egoismului naţional, ale mărginirii naţionale. Dat fiind că aceste prejudecăţi nu pot să dispară decât după dispariţia imperialismului şi capitalismului în ţările înaintate şi după schimbarea radicală a întregii baze a vieţii economice în ţările înapoiate, dispariţia acestor prejudecăţi reprezintă în mod necesar un proces foarte lent. De aceea, proletariatul comunist conştient din toate ţările este dator să dea dovadă de o deosebită prudenţă şi de atenţie faţă de rămăşiţele sentimentelor naţionale în ţările şi la popoarele asuprite vreme îndelungată, precum şi să facă unele concesii pentru ca neîncrederea şi prejudecăţile despre care am vorbit mai sus să fie mai repede înlăturate. Fără năzuinţa proletariatului însuşi şi, după el, a tuturor maselor de oameni ai muncii din toate ţările şi aparţinând tuturor naţiunilor din lumea întreagă spre alianţă şi unitate, victoria finală asupra capitalismului nu este cu putinţă.

Teze Suplimentare

I. Una dintre cele mai importante chestiuni în faţa Celui de-al Doilea Congres al Internaţionalei a Treia este definirea relației dintre Internaţionala Comunistă şi mişcările revoluţionare în ţările în care predomină imperialismul, precum China şi India. Istoria revoluţiei mondiale a ajuns în punctul în care devine indispensabilă înţelegerea acestei relaţii. Marele război european şi rezultatul acestuia au arătat foarte clar că masele non-europene din ţările subjugate sunt conectate într-un mod inseparabil de mişcarea proletară din Europa, ca o consecinţă a centralizării capitalismului mondial, de exemplu trimiterea trupelor coloniale și a armatelor uriașe de muncitori pe frontul de luptă în timpul războiului etc.

II. Una dintre sursele principale ale puterii capitalismului european sunt posesiunile şi dependenţele coloniale. Puterile capitaliste europene nu pot să îşi menţină existenţa nici măcar pentru o perioadă scurtă fără controlul pieţelor extinse şi al vastelor câmpuri de exploatare. Anglia, fortăreața imperialismului, suferă de supraproducție de mai bine de un secol. Numai prin cucerirea teritoriilor coloniale şi a piețelor suplimentare pentru vânzarea produselor excedentare și a surselor de materii prime pentru industria sa în creștere, Marea Britanie a putut să își mențină, în ciuda greutăților, regimul capitalist. Prin înrobirea sutelor de milioane de locuitori din Asia şi Africa, imperialismul englez menţine cu succes proletariatul britanic sub dominația burgheziei. 

III. Super-profitul obţinut în colonii este pilonul principal al capitalismului modern – și atâta timp cât acesta din urmă nu este lipsit de această sursă de super-profit, nu va fi ușor pentru clasa muncitoare europeană să răstoarne ordinea capitalistă. Mulţumită posibilităţii ample de exploatare a muncii şi a resurselor naturale din colonii, ţările capitaliste încearcă cu izbândă să îşi rezolve actualul faliment. Exploatând masele din colonii, imperialismul european va fi nevoit să facă concesii după concesii aristocrației muncitorești de acasă. În timp ce, pe de-o parte, imperialismul european încearcă să reducă nivelul de trai al proletariatului “de acasă”, prin importul de bunuri produse cu cea mai ieftină forță de muncă din țările înrobite, pe de altă parte, nu ezită să meargă până la sacrificarea unei părţi a plusvalorii din țara de origine, atât timp cât va continua să obțină profituri uriașe în colonii.

IV. Destrămarea prin revoluția proletară a puterii coloniale europene va răsturna capitalismul european. Revoluția proletară și revoluția din colonii trebuie să interacționeze pentru ca revoluția mondială să învingă. Prin urmare, Internaționala Comunistă trebuie să își extindă și mai mult domeniul de activitate, stabilind legături cu forțele revoluționare care lucrează la distrugerea imperialismului în țările dominate economic și politic.

V. Internaționala Comunistă centralizează voința proletariatului revoluționar mondial. Sarcina sa este de a organiza clasa muncitoare mondială pentru răsturnarea ordinii capitaliste și instaurarea comunismului. I.C. este un instrument de luptă a cărui sarcină este de a uni toate forțele revoluționare ale lumii. Internaționala a II-a, condusă de un grup de politicieni și pătrunsă de concepții burgheze, nu a acordat nicio importanță problemei coloniale. Lumea exista pentru ea doar în limitele Europei. Aceasta nu a văzut nicio necesitate de a stabili legături cu mișcarea revoluționară de pe alte continente. În loc să ofere ajutor material și moral mișcării revoluționare din colonii, membrii Internaționalei a II-a au devenit ei înșiși imperialiști.

VI. Imperialismul străin, forţat asupra popoarelor orientale, le-a împiedicat să se dezvolte social și economic în aceeaşi măsură ca cele din Europa și America. Din cauza politicii imperialiste care a împiedicat dezvoltarea industrială a coloniilor, o clasă proletară în adevăratul sens al cuvântului nu a putut apărea acolo decât recent, deși în ultima vreme industria artizanală indigenă a fost distrusă de concurența produselor industriilor centralizate ale țărilor imperialiste şi ca urmare, marea majoritate a populației a fost aruncată înapoi în mediul rural și forțată să se dedice muncii agricole și producției de materii prime pentru export. Rezultatul a fost o concentrare rapidă a proprietății funciare în mâinile marilor latifundiari și ale statului. Acest lucru a creat o masă uriașă de țărani fără pământ. Iar marea masă a populației se află într-o stare de opresiune. Rezultatul acestei politici este că, acolo unde se manifestă spiritul revoluționar, acesta își găsește expresia doar în clasa de mijloc educată, slabă numeric.

Dominația străină împiedică dezvoltarea liberă a forțelor economice. De aceea, distrugerea acesteia este primul pas al revoluției în colonii; de aceea, ajutorul acordat pentru distrugerea dominației străine în colonii nu este, în realitate, un ajutor pentru mișcarea naționalistă a burgheziei indigene, ci deschiderea drumului pentru proletariatul asuprit.

VII. În țările dependente se pot observa două mișcări distincte, care se îndepărtează tot mai mult una de cealaltă. Una este mișcarea naționalistă burghez-democratică, cu un program de independență politică în cadrul ordinii burgheze, iar cealaltă este acțiunea în masă a țăranilor și muncitorilor săraci și ignoranți pentru eliberarea lor de toate formele de exploatare. Prima încearcă să controleze cea de-a doua și adesea reușește într-o anumită măsură, dar IC și partidele afectate trebuie să lupte împotriva unui astfel de control și să contribuie la dezvoltarea conștiinței de clasă în rândul maselor muncitoare din colonii. Pentru răsturnarea capitalismului străin, care este primul pas către revoluție în colonii, este utilă cooperarea elementelor revoluționare naționaliste burgheze.

Dar sarcina principală și necesară este formarea partidelor comuniste care vor organiza țăranii și muncitorii și îi vor conduce către revoluție și către înființarea republicilor sovietice. Astfel, masele din țările înapoiate pot ajunge la comunism, nu prin dezvoltarea capitalistă, ci conduse de proletariatul conștient de clasă din țările capitaliste avansate.

VIII. Forțele mișcării de emancipare din colonii nu sunt limitate la micul restrâns al naționalismului burghez democratic. În majoritatea coloniilor există deja partide revoluţionare în strânsă legătură cu masele muncitoreşti. Relațiile Internaţionalei Comuniste cu mișcarea revoluționară din colonii trebuie să fie realizată prin aceste partide sau grupări, deoarece ele sunt avangarda clasei muncitoare în ţările respective.

În pofida faptului că sunt slabe astăzi, ele reprezintă totuși voința maselor, iar masele le vor urma pe calea revoluționară. PC din diferitele țări imperialiste trebuie să lucreze împreună cu aceste partide proletare din colonii și să le ofere ajutor material și moral.

IX. Revoluția din colonii nu poate fi o revoluție comunistă în prima sa etapă, dar dacă de la început conducerea se află în mâinile unei avangarde comuniste, masele nu vor fi înșelate, iar în diferitele perioade ale mișcării, experiența lor revoluționară nu va face decât să crească. Ar fi cu siguranță o greșeală să vrem să aplicăm imediat principiile comuniste la problema agrară din țările estice. În prima sa etapă, revoluția din colonii trebuie să aibă un program care să implice reforme mic-burgheze, cum ar fi împărțirea terenurilor.

Dar aceasta nu înseamnă neapărat că conducerea revoluției trebuie să fie lăsată în seama democrației burgheze. În schimb, partidul proletar trebuie să dezvolte o propagandă puternică și sistematică în favoarea sovietelor și să organizeze sovietele țărănești și muncitorești. Acestea vor trebui să lucreze în strânsă cooperare cu republicile sovietice ale țărilor capitaliste avansate pentru a obține victoria finală asupra capitalismului în întreaga lume. Astfel, masele din țările înapoiate, conduse de proletariatul conștient din țările capitalist dezvoltate, vor ajunge la comunism fără a trece prin diferitele etape ale evoluției capitaliste.