Platforma Internaționalei Comuniste

Contradicțiile sistemului mondial capitalist, care sunt ascunse profund înăuntrul acestuia, au izbucnit cu o forță nemaiîntâlnită într-o singură explozie de proporții – marele război mondial imperialist.

Capitalismul a încercat să își depășească propria sa natura anarhică prin organizarea producției. În locul numeroșilor deținători de întreprinderi în competiție unul contra celuilalt, asociațiile puternice de capitaliști (sindicate, carteluri, trusturi) au fost create; capitalul bancar s-a unit cu capitalul industrial; viața economică în întregime a ajuns sub influența oligarhiei capitalului financiar, puterea și organizarea acesteia oferindu-i dominația exclusivă. Libera competiție a pălit în fața monopolului. Capitalistul individual a fost transformat într-un membru al asociației capitaliste. Organizarea a luat locul anarhiei nechibzuite.

Însă, cum în fiecare țară anarhia modului de producție capitalist a fost înlocuită cu organizarea capitalistă, la nivelul economiei mondiale, anarhia, competiția și contradicțiile s-au intensificat. Lupta dintre cele mai mari și cele mai organizate state exploatatoare a dus, cu o necesitate de aramă, la ororile războiului mondial imperialist. Lăcomia pentru profit a condus capitalul mondial să lupte pentru noi piețe, noi sfere de investiții, noi surse pentru materii prime și puterea de muncă ieftină a sclavilor coloniali. Statele imperialiste care au divizat întreaga lume între ele, făcând din milioane de proletari și țărani africani, asiatici, australieni și americani animale de povară, trebuiau să descopere, mai devreme sau mai târziu, natura anarhică a capitalului într-un conflict la scară largă. Așa a apărut și s-a dezvoltat cea mai mare crimă dintre toate – Războiul Mondial ucigaș.

Capitalismul a încercat, în egală măsură, să-și depășească contradicțiile structurii sale sociale. Societatea burgheză este o societate pe clase. Capitalul din marile puteri “civilizate” a vrut să își ascundă contradicțiile sociale. Prin cotropirea populațiilor coloniale, capitalul a fost capabil să își achiziționeze proprii sclavi. A creat o comunitate de interese între exploatatori și exploatați în detrimentul coloniilor opresate – ale populațiilor galbene, negre și roșii. Pe această cale, clasele muncitoare europene și americane au fost legate de “patriile” lor imperialiste.

Dar când războiul a venit, metoda mituirii, care în trecut a reușit să securizeze patriotismul clasei muncitoare și servitutea sa spirituală, a avut efectul opus. Pacea dintre clase a fost răsplătită prin anihilare fizică, sclavia completă a proletariatului, represiune teribilă, sărăcire, degenerare fizică și foamete mondială. Pacea civilă a fost sfărâmată. Războiul imperialist s-a transformat într-un război civil.

Un nou sistem s-a născut. A noastră este epoca căderii capitalului, dezintegrarea sa internă, epoca revoluției comuniste a proletariatului.

Sistemul imperialist este în cădere. Există tulburări în colonii și printre micile națiuni care tocmai au obținut independența. Aceasta este o epocă a revoltelor proletare și a triumfantelor revoluții proletare în unele țări. Armatele imperialiste sunt demoralizate, clasele dominante sunt complet incapabile să mai guverneze. Aceasta este starea actuală a lucrurilor în întreaga lume.

Cultura umană a fost distrusă, iar umanitatea este amenințată cu anihilarea completă. Există doar o singură forță capabilă să salveze umanitatea, și anume proletariatul. Vechea “ordine” capitalistă a încetat să mai funcționeze; existența sa ulterioară este exclusă. Rezultatul final al modului de producție capitalist este haosul. Acest haos poate fi depășit numai prin clasa productivă cea mai numeroasă – clasa muncitoare. Proletariatul trebuie să instaleze adevărata ordine – ordinea comunistă. Trebuie să sfărâme dominația capitalului, să facă războaiele imposibile, să abolească frontierele dintre state, să transforme întreaga lume într-o comunitate unde munca este pentru binele comun și să realizeze libertatea și frăția dintre popoare.

Pe de altă parte, capitalul mondial se pregătește pentru bătălia finală. În spatele cortinei “Ligii Națiunilor” și discursului pacifist, încearcă pentru ultima dată să peticească sistemul capitalist care acum este în proces de dezintegrare spontană și să-și direcționeze energiile împotriva avansului stabil al revoluției proletare.

Proletariatul trebuie să răspundă la această nouă conspirație gigantică a claselor capitaliste prin cucerirea puterii politice. Muncitorii trebuie să folosească această putere împotriva inamicilor de clasă și ca o manetă pentru efectuarea reconstrucției economice a societății. Victoria finală a proletariatului mondial înseamnă începutul adevăratei istorii a eliberării umane.

1. Cucerirea puterii politice

Cucerirea puterii politice de către proletariat înseamnă distrugerea puterii politice a burgheziei. Aparatul de stat burghez cu a sa armată capitalistă condusă de ofițerii iuncheri burghezi, cu poliție și jandarmerie, cu gardieni și judecători, cu preoți și funcționari este cea mai puternică armă pe care burghezia o deține. Capturarea puterii de stat nu trebuie să însemne doar o simplă schimbare a personalului în ministere, ci eliminarea aparatului de stat ostil, concentrarea adevăratei puteri în mâinile proletariatului, dezarmarea burgheziei, a ofițerilor contrarevoluționari și a Gărzii Albe și înarmarea proletariatului, soldaților revoluționari și Gărzilor Muncitorești Roșii; eliminarea tuturor judecătorilor burghezi și organizarea unui tribunal proletar; abolirea regulii serviciului public reacționar și crearea unor noi organe de administrație proletare. Victoria proletariatului este garantată de perturbarea puterii inamice și de organizarea puterii proletare. Aparatul de stat burghez trebuie să fie sfărâmat, iar mașina de stat proletară trebuie construită. Numai atunci când proletariatul a spart într-un final rezistența burgheziei și este în mod cert victorios, foștii oponenți vor putea fi aduși gradual sub control și să fie făcuți să contribuie la construirea societății comuniste.

2. Democrație și dictatură

Statul proletar este, ca orice alt stat, un aparat de represiune, dar represiunea sa este orientată împotriva inamicilor clasei muncitoare. Scopul său este să distrugă, o dată și pentru totdeauna, rezistența exploatatorilor care nu vor înceta lupta lor disperată de a îneca revoluția în râuri de sânge. Dictatura proletariatului, care dă clasei poziția de conducere în societate, este, cu toate acestea, o formă temporară de guvernare.

Pe măsură ce rezistența burgheziei este depășită, proprietatea să confiscată, iar membrii săi atrași gradual în munca pentru societate, astfel dispare și dictatura proletară, statul se ofilește treptat, iar separarea societății pe clase i-a sfârșit.

Așa numita democrație, adică democrația burgheză, nu este nimic altceva decât dictatura burgheziei învăluită. Prea mult lăudata voință generală a poporului nu mai este o realitate, la fel ca “poporul” sau “națiunea”. Clasele există și au aspirații conflictuale și incompatibile. Dar cum burghezia reprezintă o minoritatea nesemnificativă, ea se folosește de această iluzie, de acest concept imaginar, pentru a-și consolida puterea asupra clasei muncitoare. În spatele acestei măști de elocință își poate impune voința de clasă. Proletariatul care formează vasta majoritate a populației este, din contră, complet deschis când vine vorba de folosirea puterii de clasă a organizării sale de masă și a sovietelor pentru a elimina privilegiile burgheziei și să garanteze tranziția spre societatea comunistă fără de clase.

Democrația burgheză constă, în esență, într-o recunoaștere pur retorică și formală a drepturilor și libertăților, care sunt de fapt inaccesibile pentru oamenii muncii – elementele proletare și semi-proletare – în baza lipsei mijloacelor materiale. În același timp, burghezia poate să uzeze oricând de propriile mijloace materiale, de presă și organizația sa pentru a trăda și minți oamenii. Cu toate acestea, noul tip de putere de stat, cunoscut ca sistemul sovietic, asigură proletariatului oportunitatea de a-și garanta drepturile și libertățile în practică. Puterea sovietică aduce oamenilor cele mai bune palate, case, lucrări de imprimare, stocuri de hârtie, etc. pentru presa, cluburile și întâlnirile lor. Doar asemenea măsuri pot face democrația proletară posibilă. Democrația burgheză și sistemul său parlamentar oferă maselor oportunitatea să participe la conducerea statului numai pe hârtie. În realitate, masele și organizațiile lor nu au niciun acces la puterea reală și le este interzisă orice participare adevărată în administrarea statului. Sub sistemul sovietic este organizația de masă, și prin mase însăși, cea care conduce lucrurile, în contextul în care sovietele atrag un număr tot mai mare de muncitori în guvern. Aceasta este singura cale prin care populația muncitoare poate să fie atrasă gradual în munca administrării statului. Sistemul sovietic este, așadar, bazat pe organizațiile de masă ale proletariatului, pe însăși soviete, sindicate revoluționare, cooperative, etc.

Separarea puterii legislative și executive și absența dreptului de revocare, caracteristică a democrației burgheze și a parlamentarismului, adâncește ecartul dintre mase și stat. Sistemul sovietic, cu al său drept la revocare, combinarea dintre puterea legislativă și executivă și poziția ulterioară a sovietelor ca organe muncitorești, este capabil să conecteze masele cu organele administrative. Această conexiune este întărită pe mai departe de sistemul electoral care se bazează pe unitățile de producție și nu pe circumscripțiile teritoriale artificiale.

Prin urmare, sistemul sovietic face posibilă democrația proletară adevărată – o democrație pentru proletariat, de către proletariat și împotriva burgheziei. În acest sistem, proletariatului industrial îi se garantează o poziție privilegiată în calitate de clasă conducătoare, cea mai bine organizată și cea mai matură din punct de vedere politic, sub a cărei hegemonie nivelul elementelor semi-proletare și al țăranilor săraci din zonele rurale este crescut gradual. Proletariatul industrial trebuie să se folosească de privilegiile sale temporare pentru a elibera masele sărace mic-burgheze din mediul rural de influența chiaburilor rurali și a burgheziei, cu scopul de a-i organiza și atrage pentru cauza înfăptuirii comunismului.

3. Exproprierea burgheziei și socializarea producției

Dată fiind disoluția sistemului capitalist și a disciplinei muncitorești capitaliste și a actualei stări a relațiilor dintre clase, reconstruirea economiei pe baze învechite este imposibilă. Luptele muncitorești pentru creșterea salariilor, chiar dacă unele au avut sorți de izbândă, nu rezultă în creșterea anticipată a nivelului de trai, întrucât prețurile crescânde ale bunurilor de consum neagă orice câștig. Nivelul de trai al muncitorilor poate fi dezvoltat numai când producția este administrată de către proletariat, și nu de burghezie. În țările unde situația crizei este clar insurmontabilă, lupta militantă pentru salarii mai bune duce inevitabil la o luptă ce tinde să devină mai crâncenă. Existența continuă a sistemului capitalist este, așadar, imposibilă. Înainte ca forțele de producție să poată fi dezvoltate, rezistența burgheziei trebuie spartă. Acest lucru trebuie îndeplinit cât mai repede cu putință, căci conducerea burgheză prelungește agonia muribundă a vechii societăți, creând pericolul distrugerii complete a vieții economice. Dictatura proletară trebuie să exproprieze marea burghezie și proprietarii de pământuri și să facă din mijloacele de producție și de schimb proprietatea comună a statului proletar.

Comunismul se naște acum din ruinele sistemului capitalist; noul sistem este singura cale de scăpare din criza istorică cu care se confruntă umanitatea. Oportuniștii care au înaintat revendicarea utopică pentru reconstruirea sistemului capitalist, cu scopul de a amâna socializarea, nu au făcut decât să întârzie o soluționare a crizei și să creeze posibilitatea ruinei absolute. Revoluția comunistă este cel mai bun – ba chiar singurul – mijloc prin care forțele productive ale societății, proletariatul, și societatea însăși pot fi salvate.

Dictatura proletară nu implică distribuirea mijloacelor de producție și de schimb. Din contră, scopul este cea mai mare și mai posibilă centralizare a forțelor productive și subordonarea producției unui singur plan.

În ceea ce privește proprietățile mai mici, proletariatul trebuie să le amalgameze treptat prin căi convenabile dimensiunii lor.

Trebuie pus accentul pe faptul că proprietățile mici nu vor fi expropriate și forța nu va fi folosită împotriva micilor proprietari care nu exploatează forța de muncă. Acest strat trebuie atras treptat în sfera organizării socialiste. Exemplul și practica le va arăta beneficiul noului sistem, care eliberează micii țărani de jugul economic al chiaburilor și proprietarilor de pământuri și mica burghezie urbană de greutatea taxelor (anularea datoriilor de stat este o importantă măsură în această privință) etc.

În sfera economică, sarcinile dictaturii proletare pot fi efectuate până la limita în care proletariatul este capabil să creeze organe de gestiune a producției și să introducă gestiunea muncitorească. În încercarea de îndeplinire a acestui scop, proletariatul va trebui să se folosească de acele organizații de masă care sunt conectate îndeaproape cu procesul de producție.

În sfera distribuirii, dictatura proletară trebuie să înlocuiască comerțul printr-o distribuție a produselor. Măsurile necesare acestui obiectiv includ următoare aspecte: socializarea marilor întreprinderi comerciale, transferarea tuturor organelor de distribuție burgheze de stat și municipale proletariatului, introducerea controlului asupra marilor asociații cooperative, al căror aparat organizațional încă va avea o semnificație economică importantă în perioada de tranziție, centralizarea treptată a tuturor acestor organe și transformarea lor într-un singur sistem, responsabil cu distribuirea rațională a produselor.

În sfera distribuției, precum și în cea a producției, tehnicienii calificați și specialiștii vor fi folosiți o dată ce rezistența lor politică a fost reprimată și dovedesc că sunt capabili să lucreze cu noul sistem de producție în locul capitalului.

Proletariatul nu are niciun fel de intenție de a-i oprima pe acești oameni – din contră, le va oferi, pentru prima dată, oportunitatea să-și dezvolte energiile creative. Sub dictatura proletariatului, diviziunea dintre munca fizică și intelectuală, specifică capitalismului, va fi înlocuită prin integrarea lor, iar prin această cale munca și știința vor fi unite. În afară de exproprierea fabricilor, minelor, moșiilor, etc., proletariatul va trebui să pună capăt exploatării populației de către proprietarii capitaliști, punând marile case în mâinile sovietelor locale, mutând muncitorii în apartamentele burgheziei, etc.

În cursul efectuării acestor schimbări, puterea sovietică trebuie să construiască constant un aparat administrativ uriaș și să-i centralizeze organizarea, de asemenea va trebui să atragă straturile în creștere ale populației muncitoare în munca administrativă directă.

4. Calea spre victorie

Epoca revoluționară cere ca proletariatul să folosească metodele de luptă capabile să concentreze activitatea sa militantă – mai precis, metodele luptei de masă care duc, în mod logic, la confruntare directă și bătălie deschisă cu mașinăria de stat burgheză. Toate celelalte metode, inclusiv utilizarea revoluționară a parlamentului burghez, trebuie subordonate acestui scop.

O condiție esențială pentru victorie în această luptă este ca proletariatul să se desprindă nu numai de lacheii capitalului și de călăii revoluției comuniste, precum social-democrații de dreapta, dar și de “centru” (kautskiștii), care abandonează proletariatul în momentul critic pentru a face compromisuri cu dușmanii declarați.

De asemenea, este vital să formăm un bloc cu membrii mișcării revoluționare muncitorești – de pildă, anumite elemente sindicaliste – care, în ciuda faptului că nu aparțineau partidului socialist au acceptat, mai mult sau mai puțin, platforma dictaturii proletare prin soviete.

Există factori severi care fac din crearea unei Internaționale Comuniste proletare și cu adevărat revoluționare un lucru esențial: augmentarea mișcării revoluționare în toate țările, pericolul ca revoluția să fie reprimată de o alianță a statelor capitaliste, încercările partidelor social-trădătorilor să-și unifice rândurile (înființarea “Internaționalei” spărgătorilor de grevă la Berna este un exemplu) și să servească mai bine Ligii Națiunilor a lui Wilson și, în fine, necesitatea absolută a coordonării acțiunii proletare.

Numai o Internațională, capabilă să subordoneze așa-zisele interese naționale intereselor revoluției internaționale, va organiza susținerea la nivel internațional, căci fără ajutor mutual economic și de orice alt tip proletariatul nu poate fi în poziția construirii unei noi societăți. Spre deosebire de Internaționala socialistă a spărgătorilor de grevă, Internaționala proletariatului comunist va susține popoarele exploatate din colonii în lupta lor contra imperialiștilor, cunoscut fiind faptul că această acțiune va promova ultima prăbușire a sistemului mondial imperialist.

Când s-a declanșat războiul mondial, criminalii capitaliști au menținut că erau îngrijorați numai cu apărarea patriei lor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când imperialismul german și-a arătat natura brutală într-o serie de acțiuni sângeroase în Rusia, Ucraina și Finlanda. Acum, puterile Antantei sunt cele care sunt demascate, chiar și în ochii celor mai înapoiate straturi ale populației, ca tâlhari internaționali și măcelari ai proletariatului. Împreună cu burghezia germană și social-patrioții, cu fraze ipocrite despre pace pe buzele lor, se folosesc de tancuri și trupe coloniale barbarice și brutalizate în încercarea de a sfărâma revoluția proletariatului european. Teroarea Albă descătușată de canibalii burghezi este de nedescris. Victimele sale din rândul clasei muncitoare sunt nenumărate. Cei mai bravi luptători, inclusiv Liebknecht și Luxemburg, au pierit.

Proletariatul trebuie să se apere cu orice preț. Internaționala Comunistă cheamă întreaga lume proletară la ultima bătălie. Trebuie să răspundem armelor cu arme, forței cu forța.

Jos cu conspirația imperialistă a capitalului!
Trăiască Republica Internațională a Sovietelor Proletare!