Rezoluții privind Războiul Imperialist

CONFERINȚA SECȚIILOR DIN STRĂINĂTATE ALE P.M.S.D.R.

Zilele acestea și-a încheiat lucrările conferința secțiilor din străinătate ale P.M.S.D.R.,care a avut loc în Elveția. În afară de discutarea unor probleme care priveau strict munca din străinătate și pe care le vom relata măcar succint în numerele viitoare ale Organului Central, conferința a elaborat rezoluții în problema importantă și actuală a războiului. Publicăm fără întârziere aceste rezoluții, în speranța că vor fi utile tuturor social-democraților hotărâți în mod serios să treacă la o activitate practică și să se smulgă din actualul haos de idei, care se reduce în fond la recunoașterea în vorbe a internaționalismului și la tendința de a accepta în fapt, cu orice preț, într-un fel sau altul, social-șovinismul. Vom adăuga că în ceea ce privește lozinca Statele Unite ale Europei” discuția a luat un caracter politic unilateral, i s-a hotărât că discutarea acestei probleme să fie amânată până când se va analiză în presă aspectul ei economic.

REZOLUȚIILE CONFERINȚEI

Luând ca bază Manifestul C.C. publicat în nr. 33, conferința stabilește, pentru o mai bună sistematizare a propagandei, următoarele teze:

Războiul actual are un caracter imperialist. El a fost generat de condițiile epocii în care capitalismul a atins cel mai înalt stadiu de dezvoltare ; în care o importanță deosebit de mare are nu numai exportul de mărfuri, ci și exportul de capital; în care cartelarea producției și internaționalizarea vieții economice au atins proporții considerabile; în care politica colonială a dus la împărțirea aproape a întregului glob; în care forțele de producție ale capitalismului mondial au depășit cadrul limitat al împărțirii în state naționale; în care condițiile obiective de înfăptuire a socialismului s-au maturizat pe deplin.

CU PRIVIRE LA LOZINCA „APĂRĂRII PATRIEI”

Esența reală a războiului actual o constituie lupta ce se duce între Anglia, Franța și Germania pentru împărțirea coloniilor și jefuirea țărilor concurente, precum și tendința țarismului și a claselor guvernante din Rusia de a cotropi Persia, Mongolia, Turcia asiatică, Constantinopolul, Galiția, etc. Elementul național din războiul austro-sârb prezintă o importanță cu totul secundară și nu schimbă caracterul general imperialist al războiului.

Întreaga istorie economică și diplomatică a ultimelor decenii arată că ambele grupuri de națiuni beligerante au pregătit în mod sistematic un astfel de război. Pentru stabilirea tacticii socialiștilor, n-are nicio importanță care grup a început primul operațiile militare sau a declarat războiul. Frazeologia despre apărarea patriei, despre respingerea invaziei dușmane, despre un război de apărare, etc. este de ambele părți o înșelare a poporului.

Războaiele cu adevărat naționale, de felul celor ce au avut loc în special în perioada 1789-1871, au avut la bază un proces îndelungat al mișcărilor naționale de masă, de luptă împotriva absolutismului și feudalismului, de scuturare a jugului național și de creare de state pe baze naționale, ca premise ale dezvoltării capitaliste.

Ideologia națională creată în această epocă a lăsat urme adânci în rândurile maselor micii burghezii și ale unei părți a proletariatului. Sofiștii burgheziei și trădătorii socialismului, care se târăsc în urma lor, se folosesc de acest fapt astăzi, într-o epoca cu totul diferită, epoca imperialismului, pentru a dezbina pe muncitori și a-i distrage de la sarcinile lor de clasă și de la lupta revoluționară împotriva burgheziei.

Cuvintele din Manifestul Comunist: “muncitorii nu au patrie” sunt astăzi mai adevărate că oricând. Numai lupta internațională a proletariatului împotriva burgheziei poate să fie o chezășie a cuceririlor lui și să deschidă maselor asuprite calea spre un viitor mai bun.

LOZINCILE SOCIAL-DEMOCRAȚIEI REVOLUȚIONARE

„Transformarea actualului război imperialist în război civil este singura lozincă proletară justă, indicată de experiența Comunei, trasată de rezoluția de la Basel (1912) și care decurge din toate condițiile acestui război imperialist dintre țările burgheze cu un înalt nivel de dezvoltare”.

Războiul civil la care cheamă astăzi social-democrația revoluționară înseamnă lupta proletariatului cu arma în mână împotriva burgheziei, pentru exproprierea clasei capitaliștilor în țările capitaliste înaintate, pentru revoluție democratică în Rusia (republica democratică, ziua de muncă de 8 ore, confiscarea pământurilor moșierești), în general pentru republica în statele monarhice înapoiate, etc.

Nenorocirile cumplite pe care războiul le aduce maselor generează în mod necesar stări de spirit și mișcări revoluționare. Sloganul războiului civil trebuie să servească la coordonarea și la conducerea acestor sentimente și mișcări.

În momentul de față, organizația clasei muncitoare este în mare parte distrusă. Totuși criza revoluționară se maturizează. După război, clasele dominante din toate țările vor depune și mai multe eforturi pentru a împinge cu multe decenii înapoi mișcarea de eliberare a proletariatului.

Atât în cazul dezvoltării revoluționare într-un ritm rapid, cât și în cazul crizei de lungă durată, sarcina social-democrației revoluționare va fi de a nu renunța la munca îndelungată, de zi cu zi, de a nu neglija nici una din metodele luptei de clasă folosite în trecut. Sarcina ei va fi de a îndrepta atât lupta parlamentară, cât și lupta economică împotriva oportunismului, în spiritul luptei revoluționare a maselor.

Ca prime acțiuni pe calea transformării actualului război imperialist în război civil se recomandă:

(1) refuzul necondiționat de a vota credite de război și ieșirea din guvernele burgheze;

(2) renunțarea totală la politică de „pace națională” (bloc național, Burgfrieden);

(3) crearea de organizații ilegale pretutindeni unde guvernul și burghezia, introducând starea de război, suprimă libertățile constituționale;

(4) sprijinirea fraternizării soldaților națiunilor beligerante în tranșee și în general pe câmpul de luptă;

(5) sprijinirea tuturor acțiunilor revoluționare de masă ale proletariatului în general.

OPORTUNISMUL SI FALIMENTUL INTERNAȚIONALEI A II-A

Falimentul Internaționalei a II-a inseamnă falimentul oportunismului socialist produs al epocii precedente, „pașnice,” de dezvoltare a mișcării muncitorești. În această epocă, clasa muncitoare a învățat să folosească un mijloc de luptă important ca parlamentarismul, precum și toate posibilitățile legale: crearea unor organizații economice și politice de masă, a presei muncitorești de largă răspândire, etc. Pe de altă parte, această epocă a generat tendința de a nega lupta de clasa și de a propaga pacea socială, de a nega revoluția socialistă, de a contesta în principiu necesitatea organizațiilor ilegale, de a accepta patriotismul burghez, etc. Anumite pături ale clasei muncitoare (birocrația din mișcarea muncitorească și aristocrația muncitorească, căreia îi revenea o părticică din profiturile obținute de pe urma exploatării coloniilor și a situației privilegiate a „patriei” lor pe piață mondială), precum și tovarășii de drum mic-burghezi din cadrul partidelor socialiste au constituit principala bază socială a acestor tendințe și au devenit promotorii influenței burgheze asupra proletariatului.

Influența nefastă a oportunismului s-a făcut simțită deosebit de acut în politica dusă în timpul războiului de majoritatea partidelor social-democrate oficiale ale Internaționalei a II-a. Votarea creditelor, intrarea în guverne, politica „păcii civile”, renunțarea la organizațiile ilegale atunci când legalitatea a fost desființată înseamnă zădărnicirea celor mai importante hotărâri ale Internaționalei și o trădare directă a socialismului.

INTERNAȚIONALA A III-A

Criza provocată de război a dezvăluit esența reală a oportunismului, arătând rolul lui de complice fățiș al burgheziei împotriva proletariatului. În realitate, așa-numitul „centru” social-democrat, în frunte cu Kautsky, a alunecat definitiv pe panta oportunismului, camuflându-l cu fraze ipocrite deosebit de dăunătoare și falsificând marxismul prin prezentarea imperialismului drept marxism. Experiența arată că în Germania, bunăoară, numai trecându-se hotărât peste voința majorității din conducerea partidului, s-a creat posibilitatea de a duce lupta pentru apărarea punctului de vedere socialist. A spera că restabilirea unei Internaționale cu adevărat socialiste ar fi posibilă fără o totală delimitare organizatorică de oportunism e o iluzie dăunătoare.

P.M.S.D.R. trebuie să sprijine toate acțiunile internaționale și revoluționare de masă ale proletariatului, tinzând spre o apropiere a tuturor elementelor anti șovine din Internațională.

PACIFISMUL ȘI LOZINCA PĂCII

Una din formele de înșelare a clasei muncitoare este pacifismul și propovăduirea în abstract a păcii. În condițiile și mai ales în stadiul lui imperialist, războaiele sunt inevitabile. Pe de altă parte însă, social-democratii nu pot tăgădui însemnătatea pozitivă a războaielor revoluționare, adică a războaielor care n-au un caracter imperialist, cum au fost, de pildă, cele purtate între 1789 și 1871 pentru lichidarea asupririi naționale și a statelor feudale farâmițate, pentru crearea de state naționale capitaliste sau a eventualelor războaie de apărare a cuceririlor proletariatului învingător în lupta împotriva burgheziei.

În momentul de față, o propagandă pentru pace care nu este însoțită de un îndemn la acțiuni revoluționare ale maselor nu poate decât să semene iluzii și să pervertească proletariatul, inspirându-i încredere în umanitarismul burgheziei și făcând din el o jucărie în mâna diplomației secrete a țărilor beligerante. Profund greșită este mai ales ideea că instaurarea unei așa-zise păci democratice ar fi posibilă fără o serie de revoluții.

ÎNFRÂNGEREA MONARHIEI ȚARISTE

În nicio țară, lupta împotriva propriului guvern care duce un război imperialist nu trebuie să se oprească în fața eventualității înfrângerii acestei țări ca urmare a agitației revoluționare. Înfrângerea armatei guvernamentale slăbește guvernul respectiv, contribuie la eliberarea naționalităților subjugate de el și înlesnește războiul civil împotriva claselor guvernante.

Această teză e justă îndeosebi în ceea ce privește Rusia. Victoria Rusiei ar avea ca rezultat întărirea reacțiunii mondiale, precum și a reacțiunii din interiorul țării și o subjugare totală a popoarelor din regiunile deja cotropite. Iată de ce înfrângerea Rusiei ar fi în orice condiții răul cel mai mic.

ATITUDINEA FAȚĂ DE ALTE PARTIDE SI GRUPURI

Provocând orgia șovină, războiul a arătat că șovinismul a pus stăpânire și pe intelectualii democrați (narodnici), și pe partidul socialișților-revoluționari, al cărui curent opoziționist de la ziarul „Mîsl” s-a dovedit cu totul nestatornic, și pe principalul nucleu al lichidatorilor („Nașa Zarea”), sprijinit de Plehanov. De fapt, șovinismul este promovat atât de Comitetul de organizare, începând cu Larin și Martov, care-l sprijină sub o formă voalată, și sfârșind cu Akselrod, care susține principial ideile patriotice, cât și de Bundul, unde predomină șovinismul germanofil. Blocul de la Bruxelles (3 iulie 1914) s-a destrămat definitiv. Elementele care se grupează în jurul ziarului „Nașe Slovo” șovăie între a simpatiza platonic cu internaționalismul și tendința de unire cu orice preț cu „Nașa Zarea” și Comitetul de organizare. Tot astfel șovăie și fracțiunea social-democrată a lui Ciheidze, care, pe de o parte, a exclus pe plehanovistul, adică pe șovinistul Mankov, iar pe de altă parte se străduiește să camufleze cu orice preț șovinismul lui Plehanov, șovinismul ziarului „Nașa Zarea”, al lui Akselrod, al Bundului, etc.

Sarcina Partidului muncitoresc social-democrat din Rusia este de a întări necontenit unitatea proletară, unitatea creată în perioada 1912-1914, în special datorită strădaniilor depuse de ziarul „Pravda”, și de a reface organizațiile de partid social-democrate ale clasei muncitoare, pe baza unei delimitări organizatorice totale de social-șoviniști. Sunt admisibile acorduri temporare numai cu social-democrații care se pronunță pentru o ruptură organizatorică totală cu Comitetul de organizare, cu „Nașa Zarea” și cu Bundul.