Reînarmarea Statelor Capitaliste: un Avertisment pentru Război General

Tensiunile internaționale în creștere și războaiele aduse de escalarea disputei imperialiste nu puteau să nu se reflecte în creșterea sectorului dedicat producției de armament. În cursul ultimului an, industria manufacturieră a stagnat substanțial, cu numai o creștere modestă de 2,5% a volumului de producție. Dar lucrurile s-au derulat destul de diferit pentru industria în continuă creștere destinată distrugerii ființelor umane și produselor muncii omenești. În 2023, cheltuielile mondiale în armament au crescut cu 6,8%, fiind cea mai mare creștere într-un deceniu, ce a ajuns la un record de 2,4 trilioane USD. Este o sumă impresionantă, comparativ cu PIB-ul unei țări capitaliste de dimensiuni medii precum Italia. Acest aspect reafirmă puternic validitatea cuvintelor Rosei Luxemburg din lucrarea Acumularea Capitalului (1913), redactată în urmă cu un secol: “Din punct de vedere economic, militarismul se înfățișează capitalului ca un mijloc principal pentru realizarea plusvalorii, adică ca un teren fertil pentru acumulare.” Acest sector de producție este extrem de profitabil, în special când industria poate beneficia din urma porțiunilor mari ale bugetelor de stat alocate cheltuielilor militare. Această creștere este susținută nu doar de creșterea cererii domestice, ci este de asemenea stimulată de contracte guvernamentale din țara de fabricație. Un alt factor motivator îl reprezintă extinderea investițiilor în apărare a țărilor cumpărătoare, care, apelând la finanțele statului, alimentează excesiv cererea globală pentru armament.

Un element care pare să indice un punct de cotitură nu doar în termeni absoluți, ci și în distribuirea sa în zonele geografice, este faptul că în 2023, pentru prima dată din 2009, a existat o creștere a cheltuielilor militare pe toate continentele.

Țările care au investit cel mai mult în industria armelor sunt, în ordinea cheltuielilor, următoarele: Statele Unite ale Americii, China, Rusia, India și Arabia Saudită.

Pe primul loc încă se află SUA, care reprezintă 37% din cheltuielile mondiale, urmate la o distanță considerabilă de China, care, cel puțin acum, s-a oprit la 12%. Aici, este de remarcat cum cele două puteri, principalele antagoniste pe scena globală, ajung adunat la o pondere de 49% în cheltuielile mondiale pentru armament. În completarea acestui tablou al comparării puterilor se regăsesc țări membre NATO, ce au cheltuit 1,341 trilioane USD pe armament în 2023, reprezentând 55% din cheltuielile militare globale. Și aici, cea mai mare felie revine SUA. Statele Unite au cheltuit 916 miliarde USD, adică o creștere cu 2,3%. Aceasta reprezintă 68% din totalul cheltuielilor militare NATO, în timp ce țările europene membre au cheltuit în total 28%. Războiul din Ucraina a sporit semnificativ cheltuielile militare în mai multe țări europene, în principal în Rusia și Polonia. În aceste două țări, vedem o migrare notabilă spre militarismul economic. Acest fapt este destinat să aibă repercusiuni pe piața globală a armelor. Furnizorii din țările beligerante călătoresc în jurul lumii și pot fi găsiți în cele mai izolate colțuri ale globului. De la începutul războiului din Ucraina, Rusia și-a triplat cheltuielile militare. Aceste cheltuieli au atins suma de 100 de miliarde USD sau 6% din PIB. Cu toate acestea, acest procentaj ar putea fi mult mai mare. Potrivit Financial Times, un sfert din cheltuielile statului rusesc sunt secretizate și lipsesc din statistici. În doi ani, întreprinderile rusești din sectorul militar, care lucrează non-stop, au crescut de la 2000 la 6000, însumând un număr total de 3,5 milioane de angajați, cu jumătate de milion mai mult decât în 2021. Câteva dintre aceste întreprinderi, din cauza lipsei forței de muncă, ajung să ofere muncitorilor scutirea de serviciul militar. Implicațiile economice ale acestei creșteri galopante sunt evidente. Creșterea ocupării forței de muncă și rata actuală a șomajului, adică 2,8%, este cea mai scăzută din istoria Rusiei post-Sovietice. Această prosperitate economică realizată prin reînarmare aduce cu sine creșteri semnificative de salarii pentru muncitorii din sectorul “defensiv”, cu o creștere cuprinsă între 20% și 60%.

Polonia înregistrează cea mai mare creștere a cheltuielilor militare în termeni relativi. Între 2022 și 2023 au crescut cu 75%, care este de departe cea mai semnificativă creștere printre țările europene. Mai mult de atât, dacă ne uităm la statisticile din ultimii zece ani, țările care și-au sporit cel mai mult cheltuielile militare sunt: Ucraina (1272%), Polonia (181%), Danemarca (108%), România (95%) și Finlanda (92%). Deloc surprinzător, patru din aceste țări se învecinează cu Rusia, Belarus sau Ucraina, un semn că războiul în curs din Europa de Est dospea de o perioadă destul de lungă de timp. Situația reînarmării de-a lungul liniei de falie din Europa de Est – pregătire pentru un război regional la scară largă – aruncă lumină asupra evoluțiilor din Asia de Est. În particular, evidențiază tensiunile din jurul Taiwan, care a devenit punctul focal al disputei China-SUA din Pacific.

Tendințele cheltuielilor militare din Asia, dincolo de oscilațiile și încetinirile episodice, confirmă, de asemenea, o imagine generală a creșterii susținute a înarmării.

Importurile de armament în regiunea Asia-Pacific au suferit un recul parțial, acestea scăzând cu 12% între 2014-2018 și 2019-2023. Totuși, această scădere trebuie pusă pe seama reducerii importurilor de către China. Chiar mai mult, această zonă geografică dispune de cel mai mare volum de “importuri” de arme, cu șase din cele zece țări mari importatoare: India, Pakistan, Japonia, Australia, Coreea de Sud și China. Cea din urmă și-a redus importurile cu 44% în ultimii cinci ani. Dar această statistică nu contrazice nicidecum creșterea în bugetul dedicat pentru cheltuieli militare care a fost stabilit la 1.665 trilioane RMB (aproximativ 213 miliarde EUR, adică undeva pe la 232 miliarde USD), marcând a noua creștere anuală consecutivă. Explicația rezidă în faptul că Beijing, în termeni de armament, a început să producă domestic mare parte din ceea ce importa în trecut.

Reînarmării Tărâmului Dragonului îi face concurență înarmarea altor țări imperialiste din regiune. Sporirea cheltuielilor militare din Japonia este importantă. Guvernul Kishida a promis să sporească cheltuielile la 2% din PIB în 2027. O creștere fulgurantă, care, în termenii cheltuielilor militare din 2023, ar fi costat în jur de 50,2 miliarde USD sau 1.2% din PIB. Deja în 2024 bugetul pentru armament va crește la 52,67 miliarde USD.

Creșterea bugetului Coreei de Sud merită o atenție specială. Cu un buget militar de 47,9 miliarde USD, se clasează pe locul 11 în lume la cheltuieli militare, chiar sub Japonia. Mult mai impresionant este faptul că Coreea de Sud a avut o creștere remarcabilă a exporturilor, anume 12%. Performanța industriei de armament a acestei țări merită, astfel, să fie examinată mai îndeaproape. În 2000, Coreea de Sud se clasa pe locul 31 ca exportator de arme la nivel mondial. În perioada de cinci ani 2018-2022, se clasa deja pe locul nouă. Vânzările înregistrate de industria militară au făcut un salt de la 7,25 miliarde USD în 2021 la mai mult de 17 miliarde USD în 2022. Procentajul va crește cu siguranță în 2023 datorită vânzărilor de avioane de luptă către Malaezia și de vehicule către Australia. Coreea este acum al doilea cel mai mare exportator de arme din Asia. În iulie 2022, Seul a semnat un contract istoric cu Polonia însumând în jur de 12,4 miliarde USD. Este cel mai mare acord militar încheiat vreodată de Coreea de Sud de-a lungul istoriei sale. Printre altele, acordul prevede furnizarea a sute de lansatoare de rachete Chunmoo, tancuri K2, obuziere autopropulsate K9 și avioane de luptă FA-50. Obiectivul fățiș declarat al autorităților coreene este să devină al patrulea cel mai mare exportator de dispozitive mortale până în 2027. Dacă acest lucru va fi posibil, se va datora substanțial următoarelor două motive: conflictul de mai bine de 70 de ani cu Coreea de Nord și războiul din Ucraina. Pe când cel dintâi aspect a permis consolidarea industriei de armament domestice, capabilă să mențină țină piept vecinului său Nord Coreean, războiul din Ucraina a devenit o bună oportunitatea pentru afaceri. Acest aspect confirmă o tendință observată și-n alte țări, precum Iran sau Coreea de Nord. Producția de arme, susținută de achiziții publice, pentru “apărare” domestică are ca efect de propagare important creșterea cotei unei țări pe piața mondială.

Și în India cheltuielile militare cresc sigur și la un ritm rapid. În acest clasament absurd pe care doar capitalismul poate să-l conceapă, India se poziționează pe locul 4 cu 83,6 miliarde USD, o creștere de 44% în comparație cu 2014.

Cu toate că guvernul Modi a sporit producția de armament prin programul “Fabricat în India”, gigantul indian rămâne cel mai mare importator de arme, cu o creștere de 4,7% în ultimii cinci ani. Trebuie notat, totuși, că deși Rusia rămâne cel mai mare furnizor cu 36%, perioada din ultimii cinci a fost prima de la 1960-64 în care cota Moscovei a scăzut sub jumătate din armele importate. În 2009-2013, importurile de arme din Rusia erau la 76%, dar au scăzut deja la 58% în 2014-2018. Am descris deja această tendință în articolele noastre. Această diversificare a furnizorilor se datorează, de asemenea, acordurilor cu SUA, de unde 13% ale achizițiilor de arme al Delhi. Chiar mai important este rolul Franței ale cărei furnizări au atins 33% din importurile militare ale Indiei. Trebuie remarcat faptul că Franța este al doilea mare exportator de arme din lume, depășind Rusia.

Potrivit clasamentului capabilităților de război convenționale pregătit de Global Firepower prin analizarea aspectelor militare, demografice, financiare, logistice și geografice (fără a mai considera disponibilitatea armelor nucleare), armată indiană, care dispune de 1.5 milioane personal activ, este considerată a patra cea mai puternică armată din lume.

Pakistan, inamicul istoric al Indiei, urmărește de asemenea tendința generală a înarmării. Importurile de armament au crescut cu 43% în perioadele 2014-2018 și 2019-2023, datorită solidificării legăturilor cu Beijing, de unde vin acum 82% din arme.

SUA, grație amenințării chineze, au devenit cel dintâi furnizor de arme în regiunea Asia-Pacific, acoperind 34% din importuri, urmate de Rusia cu 19%, în timp ce China stă la 13%. Este de subliniat că deși importurile către Taiwan au scăzut cu 69%, unele livrări majore sunt planificate pentru următorii cinci ani, inclusiv 66 de aeronave de lupte, 108 tancuri și 460 de rachete anti-navale, toate din parte SUA (SIPRI data).

Asia de Sud-Est, în general, trece printr-o scădere drastică a cheltuielilor militare, dar câteva state arată o tendință clară spre reînarmare. Filipine, de pildă, are o creștere de 105% în importurile de arme.

Cu toate acestea, graba generală spre reînarmare nu exclude încercările de mediere între statele rivale istorice, care adesea încearcă să mai câștige niște timp. Pe data de 27 mai 2024, primu summit tripartit dintre Coreea de Sud, Japonia și China a avut loc la Seul. Principalul obiectiv al întâlnirii a fost consolidarea cooperării economice și discutarea unor posibile acorduri de liber schimb. De asemenea, s-a profitat de ocazie pentru a vorbi despre denuclearizarea Peninsulei Coreea, o idee complet utopică în regimul capitalist. În timpul summitului, cele trei țări au declarat că “reafirmă angajamentul lor pentru pace și stabilitate în regiune și pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea”. Răspunsul Phenianului a fost unul imediat: “Discuția despre denuclearizarea Peninsulei Coreea constituie o provocare serioasă și o încălcare a constituției Coreei de Nord, care asigură înarmarea nucleară.” Aceste încercări diplomatice, chiar dacă apar ca semne de détente (destindere), ascund de fapt tensiunea imperialistă perenă dintre puteri, ale căror manevre sunt mereu orientate spre menținerea dominației economice și militare proprii, și nu spre rezolvarea reală a conflictului.

În acest joc macabru dintre capitalism și imperialism, China are o poziție deliberat ambiguă. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, se angajează într-o căutare constantă pentru balanțe imposibile. Pe de-o parte, a condamnat ultimele teste nucleare ale Phenianului și a susținut sancțiuni orientate spre limitarea dezvoltării de arme noi. Pe de altă parte, nu a eșuat în a reitera că ascensiune tensiunilor din regiunea se datorează manevrelor militare comune dintre Coreea de Sud și SUA. Astfel, înlătură o parte din responsabilitate de pe umerii Coreei de Nord. Aceste poziții reflectă strategia complexă a Chinei. China țintește spre menținerea neutralității aparentă pe scena internațională, care protejează interesele sale regionale și caută să balanseze relațiile sale atât cu Statele Unite, cât și cu aliații săi din Asia.

În completarea acestei scheme aproximative (și deci inevitabil incompletă) a creșterii cursei pentru înarmare, nu putem să reiterăm pur și simplu că războiul general dintre puterile imperialiste reprezintă orizontul inevitabil al sistemul capitalist. În schimb, este necesar să recunoaștem cum această perspectivă intră într-o fază de accelerare crescândă a pregătirii. Confruntată cu angajamentele tot mai numeroase de război, burghezia va fi forțată să transfere costurile reînarmării asupra clasei muncitoare prin impunerea de noi taxe, prin creșterea impozitelor directe și indirecte. Cu toate acestea, în acest context, clasa conducătoare se va confrunta cu o dilemă tot mai presantă. Pe de-o parte, burghezia va simți tot mai mult nevoia de a-și pregăti aparatul militar, extrăgând resurse și consolidând controlul social. Pe de altă parte, tensiunile sociale în ascensiune, alimentate de deteriorarea condițiilor de trai, vor face tot mai dificilă asigurarea unei ordini politice stabile. Orice încercare de impunere a unor sacrificii viitoare va risca să declanșeze rezistență și reacție din parte proletariatului, care nu va dori să îndure pasiv intensificarea propriei exploatări. Prin urmare, echilibrul delicat pe care burghezia trebuie să o urmeze între pregătirea pentru război și încercarea de a menține pacea socială va deveni și mai instabil și precar pe zi ce trece.

Burghezia va face tot ce-i stă în putere pentru a obține cooperarea activă a partidelor oportuniste și a liderilor sindicali corupți. Aceste partide și liderii lor încearcă să înăbușe nemulțumirea clasei muncitoare în schimbul avantajelor politice și cadourilor economice. În acest efort, clasa conducătoare va pune foarte sofisticatele instrumente de propagandă la dispoziția sa. Rezultatul va fi un control al mediei obsesiv, chiar aproape de un control în stil militar. Media va fi direcționată spre campanii de dezinformare grosolane și spre a controla cele mai suprarealiste scenarii. Toate acestea vor ținti sprea promovarea “uniunii sacre dintre clase” sub stindardul înșelător al națiunii, legitimând planurile de reînarmare.

Această folosire a propagandei, împreună cu alianța cu partidele oportuniste și sindicatele colaboraționiste, are obiectivul de a ține proletariatul sub control. Încearcă să înăbușe orice impuls de rebeliune, încearcă să forțeze proletariatul în a accepta sacrificile necesare pentru pregătirile de război. O învăluie cu promisiuni înșelătoare de securitate și justiție între națiuni, precum și cu stabilitate și prosperitate pentru toți. Totuși, această construcție fragilă este sortită să crape în fața condițiilor reale ale exploatării profunde și mizeriei.

Următorul conflict imperialist va pregăti un scenariu social similar cu cel deja descris de Rosa Luxemburg, în textul mai sus menționat, în ajunul Primul Război Mondial: “Capitalul, grație militarismului, înlătură, acasă și în afară, straturile necapitaliste și înrăutățește nivelul de trai pentru toate clasele muncitoare, cu atât mai mult istoria zilnică a acumulării capitalului de pe scena mondială se transformă într-o înlănțuire continuă de catastrofe și convulsii sociale și politice, care, împreună cu catastrofele economice periodice reprezentate de crize, fac continuarea acumulării imposibilă și revolta clasei muncitoare internaționale împotriva dominației capitalului necesară, chiar și înainte ca, în domeniul economic, aceasta să se izbească de barierele naturale ale propriei sale dezvoltări”.

Noi comuniștii ne bazăm precis pe revolta clasei muncitoare internaționale. Sub conducerea organului său, anume Partidul Comunist Internațional, proletariatul va reuși să răstoarne dominația infamă și mortală a capitalului. Va pune capăt ciclului diabolic al “păcilor” false și războaielor.