Impotența Capitalului European

Întocmai cum am susținut mereu, Uniunea Europeană nu constituie un bloc omogen. Contradicțiile dintre națiunile membre pe plan economic și politic sunt de neîmpăcat. În  Communism #89, am punctat că în ciuda beneficiilor de care s-au bucurat Germania și partenerii săi din folosirea unei monede unitare, țările din sudul Europei s-au scufundat în datorii, neputând ține față cu acestea.

UE a arătat ca nu este – și nu va fi niciodată – capabilă de a acționa unitar în fața crizelor economice sau internaționale (de pildă războaiele). Este important să remarcăm slăbiciunile Europei, cum spune și fostul prim-ministru al Italiei Mario Draghi în raportul său către Comisia Europeană. Ne va ajuta să accentuăm problemele întâmpinate de țările membre – înfățișate de către demagogia draghiană drept o entitate unită – în competiția cu puterile globale, precum SUA și China.

De la Minereruri Prețioase la Mașini Electrice: Cine Conduce și Cine Rămâne în Urmă în Cursa pentru Resurse

În TIC #2, am evidențiat problemele majore pe care le întâlnesc statele Europene în procurarea rezervelor de gaze și rolul Statelor Unite ale Americii în invaziile imperialiste recente. Această criză nu doar că împiedică tranziția spre folosirea altor surse de energie, dar constituie și un plus de presiune pe bugetele publice deja sufocate.

În timp ce gazul reține tranziția către alte surse de energie mai sustenabile, trecerea mai depinde și de disponibilitatea materialelor asemănătoare litiului. În cazul acesta, putem doar să privim la situația minei din Valea Jadar (Serbia), discutată în ediția trecută. Cazul reprezintă un exemplu evident pentru determinarea Europei de a extrage acest mineral, indiferent de impactul dăunător asupra mediului.

Raportul lui Draghi spune că din 2017, cererea internațională de litiu s-a triplat, în timp ce cea de cobalt a crescut cu 70%. Evaluările Agenției Internaționale de Energie indică că până în 2030 nevoia de materiale esențiale pentru trecerea energetică se poate dubla sau chiar tripla.

Trebuie înțeles pe deplin modul în care burghezia europeană, ca răspuns în fața confruntărilor crescânde cu alte puteri, încearcă din răsputeri să-și asigure locul în lupta globală pentru controlul acestor resurse.

China rămâne într-o poziție dominantă, controlând 68% din exploatarea globală a minereurilor rare și producând peste 90% din grafitul pur crucial pentru multe tehnologii ,,verzi’’. Situația este similară și la extragerea cobaltului: 74% din producția globală are loc în Republica Democrată Congo, unde companiile chineze controlează 15 din 19 mine active.

În aceeași situație ne regăsim și în cazul altor materiale. De exemplu, Indonezia minează 49% din nichelul de pe glob și controlează 90% din rafinăriile acestuia. Din Australia provine 47% din litiu, în timp ce China are supremație asupra aproape jumătate din instalațiile chimice necesare procesării mineralului. Astfel, Europa rămâne dependentă structural de aceste țări în tranziția sa energetică.

Strategia Chinei depășește dorința de a controla producția. Beijingul a impus măsuri restrictive privind exporturile, inclusiv opriri, cote, taxe, toate acestea în scopul de a aduce întregul proces de producție al acestor materiale în limitele propriilor granițe.

Aceste politici au cauzat fluctuații semnificative ale prețurilor la litiu, cobalt, nichel și cupru, cu o creștere accentuată între 2021 și 2022. Deși creșterea prețurilor a încetinit în 2023, volatilitatea a descurajat investițiile în tehnologii „verzi”, precum panourile solare și bateriile pentru vehicule electrice. Cazul litiului este emblematic, având în vedere că prețurile au crescut de 12 ori mai mult decât media din Europa, înainte de a suferi o scădere de 80%. Această tendință a făcut ca multe proiecte de exploatare a litiului în Europa să devină nesustenabile din punct de vedere economic.

Drept consecință, industria Europeană are de suferit. Disponibilitatea limitată de litiu reprezintă un obstacol major în tranziția către vehiculele electrice. Conform planurilor de dezvoltare, toate mașinile care ies de pe porțile fabricilor trebuie să fie fără emisii până în 2035. Totuși, în prezent doar una dintre cele 15 cele mai vândute mașini electrice sunt produse în Europa. Asta în timp ce China se folosește de restricțiile sale de export cu litiu pentru a deveni producătorul principal de mașini electrice, aprovizionând nenumărate multinaționale vestice.

În 2022, exporturile de mașini chineze a depășit numărul exporturilor germane, în timp ce importurile europene de mașini din China au crescut cu 40% față de anul precedent. În aceeași situație ca  Europa se regăsește și Japonia, depinzând pe importurile de material brut pentru a produce tehnologiile ,,verzi’’. În decursul ultimilor 25 de ani, Japonia a investit semnificativ în proiecte străine de minat prin Corporația Națională de Petrol, Gaze și Metale din Japonia (JOGMEC). Strategia acesteia se bazează pe înțelegeri diplomatice, programe de schimburi și sprijin financiar. În plus, Japonia a investit masiv în procesele locale de producție pentru a minimiza deșeurile și a făcut investiții majore pentru a reduce dependența de China.

În ce privește nichelul și cobaltul, Japonia a investit în mineritul submarin pe teritoriul național. Astfel, și-a redus dependența de importurile de minereuri rare din China de la 85 % în 2009 la 58 % în 2018 și își propune să scadă sub 50 % până anul viitor.

Cum își propune ,,Europa’’ să rezolve această criză? Mandatul lui Draghi includea adoptarea unor politici de atenuare, însă circumstanțele erau departe de a fi favorabile. Draghi sugera ca UE să urmeze calea Japoniei – întârziată cu 20 de ani – pornind de la o poziție semnificativ mai slabă în fața Chinei. Totuși, pe plan financiar UE nu acordă deloc suport public proiectelor miniere, lăsând cea mai mare parte din costuri pe seama sectorului privat. Însă, chiar de aici pornesc primele probleme critice.

Alte companii se confruntă cu o luptă aparent pierdută împotriva monopolului chinez. Având puterea de a stabili prețurile materialelor cheie, China face orice provocare atât inaccesibilă, cât și extrem de nesigură.

Criza gazelor a scos în evidență importanța menținerii rezervelor strategice pentru a gestiona mai eficient situațiile de urgență. Dar când vine vorba de minereurile rare, Europa nu dispune de nicio rezervă strategică, în ciuda rolului esențial pe care îl are în producția tehnologiilor avansate și sistemelor militare. Draghi propune umplerea acestui gol prin consolidarea rezervelor strategice. Pentru a putea atinge acest obiectiv, țările europene ar trebui să renunțe la ambițiile naționale. De asemenea ,ar trebui să găsească noi furnizori, deoarece este probabil ca China să își limiteze exporturile pentru a preveni acumularea de rezerve.

Europa deconectată: Centralizare slabă și lipsă de dezvoltare în telecomunicații și infrastructura digitală

În multe domenii ale producției capitaliste, industria europeană, în ansamblu, rămâne în urma altor mari puteri. Aici, Draghi denunță eșecul centralizării capitalului la nivel european, care se datorează în parte cerințelor inalienabile ale politicilor naționale. Aceasta este o temă recurentă, iar ca un bun bancher, Draghi nu ezită să o reitereze. Draghi este perfect conștient de faptul că centralizarea este rezultatul atât al succesului, cât și al eșecului capitalist și că este atât punctul de plecare, cât și obiectivul final al modului de producție pe care îl reprezintă.

De pildă, în sectorul telecomunicațiilor, Draghi critică faptul că întreprinderile europene sunt prea mici pentru a implementa eficient acoperirea cu fibră optică și pentru a lansa tehnologiile 5G în întreaga regiune. El subliniază faptul că există 34 de operatori de telefonie mobilă și până la 351 de operatori virtuali. Acești operatori virtuali nu dețin licențe de spectru de frecvențe radio sau nu dispun de infrastructura necesară pentru a furniza astfel de servicii. În schimb, ei se bazează pe infrastructura unui operator mobil „real” pentru a-și comercializa serviciile.

Comparați această situație cu cea din Statele Unite și China: în SUA există doar 3 operatori de telefonie mobilă și 70 de operatori virtuali, în timp ce în China există 4 operatori reali și 16 operatori virtuali. În timp ce operatorii virtuali contribuie la extinderea accesului la servicii prin oferirea de opțiuni cu costuri reduse pe scară largă, aceștia nu contribuie la consolidarea sau dezvoltarea tehnologică a infrastructurii în sine. Prin urmare, acest lucru împiedică industria să atingă aceleași niveluri de profitabilitate ca alte mari puteri globale.

Înapoierea sectorului telecomunicațiilor în Europa, datorat în primul rând lipsei unei centralizări adecvate a capitalului și fragmentării pieței, afectează întreaga industrie. Acest fapt încetinește tranziția digitală în sistemul de producție capitalist, cu consecințe atât pentru lanțurile de aprovizionare, cât și pentru cele de distribuție.

Dacă Europa nu reușește să dezvolte operatori de telecomunicații suficient de mari pentru a investi în tehnologii avansate precum 5G, va fi nevoită să se bazeze pe tehnologii străine. Mai concret, dependența Europei de China pentru achiziționarea tehnologiei 5G devine din ce în ce mai evidentă. Huawei este un jucător esențial în acest sector.

Cu toate acestea, achiziționarea tehnologiei 5G din China a stârnit reacții împărțite, care sunt alimentate de îngrijorări privind securitatea și potențiala influență geopolitică a Beijingului. Aceste reacții au fost deosebit de puternice în Europa, unde mai multe state membre și-au exprimat temerea că infrastructura chineză 5G ar putea fi utilizată pentru activități de spionaj sau pentru a submina suveranitatea digitală a națiunilor europene. Aceste temeri au fost amplificate de presiunea SUA, care consideră că prezența crescândă a Chinei în telecomunicațiile globale reprezintă o amenințare la adresa propriei securități naționale și a aliaților săi.

Îngrijorările legate de securitatea cibernetică au fost de fapt un factor cheie care a alimentat dezbaterea 5G. Statele Unite au adoptat o poziție agresivă pentru a descuraja țările europene să se bazeze pe Huawei. Washingtonul a amenințat chiar că va reduce cooperarea în domeniul informațiilor cu țările care continuă să utilizeze 5G chinezesc.

Industria europeană se află într-o situație de tip Catch-22. Pe de o parte, trebuie să se bazeze pe tehnologia chineză pentru a nu rămâne în urmă în cursa pentru digitalizare, iar pe de altă parte, trebuie să mențină un echilibru între nevoile sale de dezvoltare și preocupările privind securitatea națională.

Dacă infrastructura terestră dezvăluie limitele capitalului european, situația din spațiu nu este deloc mai bună. Sistemele de comunicații prin satelit de pe orbita joasă a Pământului (LEO) pot furniza conectivitate de mare viteză de până la 100 Mbps, chiar și în zonele rurale și îndepărtate, unde infrastructura fizică nu poate satisface cererea. Cu toate acestea, prezența europeană în acest domeniu este aproape inexistentă. De fapt, tehnologia europeană se bazează pe sisteme de sateliți costisitoare de pe orbitele ecuatoriale geostaționare (GEO), precum SES (Luxemburg), Eutelsat (Franța) și Hispasat (Spania), care nu pot furniza aceleași niveluri ridicate de conectivitate.

În schimb, constelația Starlink a lui Musk și Kuiper a lui Amazon sunt ambele mai rentabile și semnificativ mai eficiente. Din punct de vedere guvernamental, UE investește în programul IRIS2 pentru a acoperi acest decalaj tehnologic uriaș, dar în prezent nu există încă niciun plan de comercializare a acestei tehnologii și de punere a acesteia la dispoziția capitalului privat.

Cu alte cuvinte, dependența de China pentru 5G este agravată de dependența de Statele Unite pentru conectivitatea prin satelit. În ceea ce privește software-ul, Android și Apple reprezintă 66 % și, respectiv, 34 % din piața telefoanelor mobile. Pe de altă parte, nu există nicio companie europeană producătoare de dispozitive mobile capabilă să concureze pe această piață. În schimb, aceasta este dominată de compania americană Apple (33%), de Samsung din Coreea de Sud (31%) și de Xiaomi din China (15%).

În general, capitaliștii a căror tehnologie depășește media socială obțin profituri suplimentare în detrimentul celor a căror tehnologie rămâne în urma mediei sociale.

Plecând de la această lege de bază a modului de producție capitalist, ne întoarcem la subiectul dezvoltării tehnologice în domeniul IT. Și aici, perspectivele pentru capitalul european sunt sumbre. În ceea ce privește componentele hardware și electronice, Statele Unite reprezintă 40 % din investițiile globale în cercetare și dezvoltare. Cota Chinei este de 19%, în timp ce țările europene contribuie cu doar 12% la investițiile globale din acest sector. În domeniul software, disparitățile sunt și mai mari. SUA reprezintă 71% din investițiile globale, China 15%, iar țările europene contribuie cu mai puțin de jumătate din cota Beijingului, de doar 7%.

China și SUA ocupă, de asemenea, primele locuri în cursa către calculul cuantic. Statele Unite furnizează 50% din capitalul privat investit în dezvoltarea acestei noi tehnologii, Microsoft, Google și IBM fiind liderii celor mai importante inițiative conduse de interese strategice. Capitalul privat european investit în acest sector reprezintă doar 5% din total, adică doar o zecime din suma investită în Statele Unite. În domeniul inteligenței artificiale, 73% din modelele de bază dezvoltate începând din 2017 sunt americane, în timp ce 15% sunt chineze. Având în vedere utilizarea încă limitată a acestei tehnologii la nivel industrial în Europa, unde doar 11% dintre întreprinderi o utilizează, riscul strategic real este ca capitalul european să devină dependent de modele dezvoltate în altă parte, atât pentru aplicații generale, cât și specializate. Imperialismele europene „fruntașe” se țin lanț, investițiile de capital de risc în Europa totalizând 8 miliarde de dolari în 2023, față de 68 de miliarde de dolari în SUA și 15 miliarde de dolari în China. Un alt domeniu strategic este cloud computing-ul, care are repercusiuni importante în materie de securitate și capacități de dezvoltare. Acest sector este dominat de Amazon Web Services, Microsoft Azure și Google Cloud, care dețin împreună 65% din piața mondială. În Europa, cea mai mare companie din acest sector a reușit să acapareze doar 2% din piața europeană. Europa este pe cale să devină complet dependentă în acest sector, deoarece capitalul celor trei mari furnizori americani este, prin pură economie de scară, pregătit în mod hotărâtor să domine tot mai mult. Decalajul Europei în domeniul IT are consecințe semnificative atât asupra producției, cât și asupra circulației plusvalorii.

În industria de fabricație, infrastructura inadecvată și provocarea de a menține independența fac modernizarea din ce în ce mai dificilă. Acest lucru îngreunează eforturile de reducere a risipei, de îmbunătățire a calității producției și de implementare a proceselor automatizate și a roboticii integrate în cadrul cunoscut sub numele de „Internetul obiectelor”(IoT).

Situația este agravată de incapacitatea de a inova. Acest lucru se datorează parțial fragmentării capitalului, dar și numărului mare de întreprinderi mici și mijlocii care nu au acces la aceste oportunități de dezvoltare. În ceea ce privește circulația, este demn de remarcat faptul că doar 4 din cele mai mari 50 de piețe digitale din lume au sediul în Europa.

Printre cele mai importante piețe digitale se numără companii americane precum Alphabet, Amazon, Meta, Apple, Microsoft și X, alături de Tencent, Alibaba, ByteDance și Baidu din China. Marea majoritate a consumatorilor europeni fac cumpărături pe o piață digitală dominată de capitaluri neeuropene.

Acest decalaj tehnologic generalizat forțează capitalul european să cedeze cote de piață sau să rămână în urmă. Ca urmare, națiunile europene vor fi obligate să investească în încercarea de a recâștiga teren. Cu toate acestea, acest efort este o cursă disperată, îngreunată de startul târziu și de picioarele obosite ale unui capitalism îmbătrânit.

În mod cert, un lucru este evident: pentru a-și menține poziția pe plan global în această competiție, burgheziile europene vor continua să recurgă la o intensificare brutală a extragerii de plusvaloare. Acest lucru poate fi făcut doar prin exploatare forțată, tăieri la servicii publice și prin înrăutățirea sistematică a condițiilor de trai și muncă a proletariatului.

Etapa în care pacea socială în Europa putea fi cumpărată, ținând cont de poziția dominantă a puterilor europene, va deveni cât de curând istorie. Prin urmare, revenirea glorioasei epoci a luptei de clasă – odată relegată trecutului de istoricii burghezi – va avea o revenire puternică pe scena istorică.