PROGRAMUL DE ACȚIUNE PREZENTAT DE STÂNGA PCdI

Internaționala a Treia (Comunistă)

Al Cincilea Congres

1. Evaluarea situației

Fascismul, în toată amploarea dezvoltării sale, reprezintă o încercare de a unifica acțiunea politică a diferitelor secțiuni ale claselor privilegiate (capitalul industrial, financiar și comercial, marea proprietate funciară) pentru a păstra regimul burghez și a combate forțele revoluționare.

În prima sa fază, fascismul, în timp ce acesta profita de succesul manevrelor contrarevoluționare ale guvernului burghez de stânga, a luat forma mobilizării claselor mijlocii – susținute de stat și de burghezie – și al unei organizări militariste a forțelor acestor clase pentru a lua acțiuni violente și teroriste împotriva proletariatului și organizațiilor sale.

După înfrângerea clasei muncitoare ca urmare a manevrelor unite ale democrației și fascismului, pe de o parte, și a neputinței vechiului Partid Socialist, pe de altă parte, fascismul, după ce a dezvoltat o organizație politică vastă, dar fără niciun program de reînnoire socială, s-a instalat la putere prin intermediul unui compromis cu clasa conducătoare tradițională, eliminând brutal majoritatea personalităților și clicilor politice tradiționale.

Cucerirea puterii și exercitarea acesteia de către fascism au fost realizate prin zdrobirea și dispersarea proletariatului, a cărui majoritate covârșitoare a continuat totuși să disprețuiască fascismul. În timpul primei etape, clasele de mijloc și, probabil, o parte a țărănimii, au păstrat iluzia că mișcarea fascistă era realizarea intereselor lor comune, însă acțiunile guvernului fascist au condus treptat aceste clase la dezamăgire, nemulțumire și opoziție.

„Afacerea” Matteotti a dezvăluit brusc, datorită intervenției reflexelor sentimentale, amploarea nemulțumirii din rândul claselor de mijloc și a împins masele proletare spre reluarea curajoasă a luptei deschise de clasă. Guvernul fascist a ieșit slăbit, iar declinul fascismului pare semnificativ accelerat.

Este posibil ca fascismul, care își păstrează organizația politică și militară într-o stare aproape intactă, să se lase târât într-o reacție violentă, dar este mult mai probabil ca o mare parte a opiniei publice burgheze să îl determine să folosească metode politice de stânga. Astfel, ar trebui să ne așteptăm la o nouă evoluție în politica lui Mussolini față de un guvern de coaliție burghez, care va ajunge să includă partidul reformist. Clasele de mijloc vor rămâne într-o poziție incertă între satisfacția lor aparentă și micile concesii pe care le vor putea obține de la un astfel de guvern. Proletariatul, care, în cazul unui nou val reacționar, își va vedea revenirea ofensivă amânată, dar nu definitiv împiedicată, va reuși probabil de acum înainte să-și impună libertatea de organizare și de acțiune într-o măsură tot mai mare. Toate acestea sugerează că posibilitățile de acțiune ale Partidului Comunist din Italia vor fi considerabil lărgite.

2. Atitudinea Partidului Comunist Italian față de fascism

Partidul Comunist din Italia își va menține propaganda, polemica și agitația împotriva guvernului fascist aflat în prezent la putere, pe baza unei critici marxiste temeinice.

Partidul nu își va ascunde niciodată intenția de a răsturna dictatura burgheză folosind violența revoluționară, indiferent dacă acest guvern este organizat într-o formă fascistă sau se ascunde în spatele fațadei democratice. Acest lucru se referă nu numai la critica teoretică, ci și la fiecare demonstrație politică și slogan din partea partidului. [Opt rânduri sunt omise „din motive evidente”, cel mai probabil din cauza referirilor la acțiuni ilegale sau militare].

3. Atitudinea față de partidele opozante

1. Atitudinea față de partidele opozante

Divizăm aceste partide în 3 grupuri:

1. Opoziția burgheză (liberali democratici, precum Nitti, Amendola, Albertini, Agnelli, Meda, etc.), care trebuie atacată și demascată drept o forță pentru prezervarea burgheză, care dorește să repete măsurile contrarevoluționare ale giolittismului clasic;
2. Partidele și grupurile claselor de mijloc și ale țăranilor (stânga și centrul-stânga Partidului Popular Italian, Partidului Țărănesc din Italia, mișcarea lui D’Annunzio, a Italiei Libere, a „Revoluției Liberale”, dreapta Partidului Republican Italian, etc.), a căror conducere, practic fără excepție, trebuie să afirmăm neputința și lașitatea totală în ceea ce privește lupta împotriva fascismului și în apărarea intereselor pe care ar trebui să le apere. Prin urmare, este necesar să expunem – în special în cazul celor mai vechi mișcări – istoricul lor de colaborare cu politicile guvernelor burgheze, în timpul războiului și după acesta. Printr-o critică directă și deschisă, trebuie să evidențiem cauzele dezamăgirii straturilor sociale care se raliază acestor mișcări și să denunțăm neputința lor pentru că nu îndrăznesc să își aducă opoziția față de fascism în afara domeniului legalității și al pacifismului social. Luptând împotriva acestei iluzii fatale și a pericolului ca ea să infecteze proletariatul, va deveni din ce în ce mai evidentă necesitatea ca lupta revoluționară antifascistă să fie condusă de proletariat și ca această luptă să fie subordonată viziunii dictaturii sale de clasă. Dictatura proletariatului este singura alternativă care poate fi opusă dictaturii fasciste, burgheze – care sufocă și elementele mai puțin avute ale claselor de mijloc;
3. Acele partide care sunt legate de clasa muncitoare, în ciuda lipsei unui program revoluționar și a unei tradiții revoluționare (republicanii de stânga, socialiștii unitarieni, maximaliștii și chiar anarho-sindicaliștii). Chiar și față de aceste partide, critica și polemica comunistă vor dovedi că ele nu pot conduce niciodată proletariatul la victorie și că întreaga istorie a luptelor sociale din Italia echivalează cu o condamnare și lichidare a tradiției lor burgheze și mic-burgheze, nu mai puțin decât tradiția democrației (la care sunt mai mult sau mai puțin legate). Polemica noastră față de aceste grupuri trebuie să fie necruțătoare și foarte energică. Trebuie să profităm de toate oportunitățile și experiențele noastre pentru a ne opune tendințelor care militează pentru o falsă unitate constând în susținerea formării unui mare partid al muncitorilor care să reunească diferitele școli politice sau chiar a unui bloc al acestor partide constituit cu scopul de a crea un stat major proletar.

Orice „cartel” politic cu partidele din aceste trei grupuri este absolut inacceptabil, fie că este vorba de organe centrale și naționale de decizie sau de organizații locale. Partidul Comunist va adopta, profitând de toate oportunitățile, tactica frontului unit, făcând apel la unitatea forțelor proletare și semi proletare pe baza organizațiilor de toate tipurile, existente sau în curs de apariție, în cadrul cărora se desfășoară lupta partidelor politice. Această activitate, împreună cu apelurile noastre directe către muncitorii militanți și proletarii simpatizanți ai altor partide, se va aplica în viitorul imediat maselor care urmează partidele din cel de-al treilea grup și (după o anumită pregătire), de asemenea, la stânga Partidului Popular și Partidului Țărănesc. În fața evoluției rapide a situației către instabilitatea regimului, o tactică de acest tip va trebui să ia în considerare și straturile sociale care sunt în prezent reunite în spatele partidelor din al doilea grup. Această tactică tinde spre unitatea maselor muncitorești, țărănești, și chiar mic-burgheze sub controlul partidului, iar succesul său este legat de lichidarea și demolarea treptată a partidelor oportuniste și semi burgheze în cauză.

4. Particularități privind relațiile cu Partidul Maximalist

Dintre grupările oportuniste, Partidul Maximalist este cel mai periculos – mai ales într-o perioadă de incertitudine – deoarece se bazează pe o combinație de demagogie și inacțiune. Acest partid trebuie denunțat deschis ca dușman al cauzei proletare. Reputația numelui său și a ziarului său trebuie să fie împinsă spre o lichidare definitivă. În acest sens, nu va fi acceptat de Internațională ca partid simpatizant și Internaționala nu își va face iluzia periculoasă că în sânul său se află o fracțiune de stânga; Internaționala nu va aproba nici oficial, nici neoficial o astfel de concepție greșită.

5. Munca în cadrul sindicatelor

Pentru a-și extinde în mod ferm și rapid influența asupra maselor, Partidul Comunist trebuie să desfășoare o agitație intensă pentru reorganizarea mișcării muncitorești și pentru reconstituirea rețelei sale de funcții sindicale, prin intermediul grupului sindical comunist (format din tovarăși și muncitori care nu sunt în partid și care nu sunt membri ai altor partide), până la Comitetul Național Sindical Comunist, care nu trebuie să fie doar un birou de partid, ci centrul unei fracțiuni comuniste a mișcării muncitorești. Pentru alegerile din ateliere, partidul va forma un bloc cu partidele din grupul al treilea (în sensul că va sprijini listele comune ale organizațiilor roșii) până când lupta din cadrul sindicatelor va găsi posibilitatea pentru o dezvoltare mai liberă. Partidul va profita de un moment favorabil pentru a propune atât unitatea națională a sindicatelor roșii, cât și o alianță a sindicatelor pe baza revendicărilor comune. Dacă va fi sau nu necesar să se aplice tactica „stângii sindicale” pentru a răsturna liderii reformiști ai Confederației Muncii va fi arătat de situație și de cât de multă influență va avea Confederația asupra sa. Dacă posibilitățile de muncă sindicală sunt mai mici decât se presupune în propunerea anterioară, partidul va trebui să-și concentreze activitatea și să lucreze la legătura sa sistematică cu atelierele pentru a forma nu numai un aparat intern, ci și o rețea de manevrare a maselor.

6. Munca în cadrul țărănimii

Având în vedere că organizarea, propaganda, presa și influența electorală și politică a partidului se extind deja atât în centrele urbane, cât și în mediul rural, este vorba de a intensifica agitația noastră pentru programul agrar comunist cu mijloacele pe care le avem deja la dispoziție, impunând ca această activitate să fie desfășurată de fiecare organ și membru al partidului. Pentru a extinde această activitate într-un mod convenabil, este necesar să contăm pe reorganizarea sindicatelor lucrătorilor agricoli și a ligilor de arendași și mici chiriași. În ceea ce îi privește pe micii proprietari, problema Partidului Țărănesc trebuie să fie pusă pe ordinea de zi. În niciun caz nu trebuie încurajată formarea unui partid politic autonom al micilor proprietari, ci mai degrabă trebuie creată organizarea unei asociații – electivă în forma sa – pentru a apăra interesele economice ale țăranilor, urmând să pătrundem în această asociație pentru a promova frontul unit.

7. Chestiuni organizaționale

Munca de partid, fie ea legală sau ilegală, va continua în conformitate cu experiențele deja dobândite ale partidului. Va fi abordat un sistem de conexiuni interne care să permită cel puțin o reprezentare consultativă a organizațiilor de partid periferice, alături de aparatul executiv central. Secțiunea agrară a partidului va fi reorganizată. O să fie necesar să se organizeze presa și să se garanteze o mai mare rezonanță în politica și agitația partidului în rândul maselor. Finanțarea presei și a propagandei – un mijloc excelent de legătură cu masele, chiar și atunci când șansele de a acționa sunt extrem de limitate – va fi mai bine organizată. Se va acorda o mai mare atenție ajutorării celor persecutați politic.

Cominterniștii (Terzini) vor intra de îndată în organizațiile locale. O evaluare generală a membrilor de partid va avea loc imediat și va fi efectuată cu o atenție deosebită față de noii veniți, dar cu participarea acestora. Terzini nu vor ocupa niciun loc în organele centrale. Aceștia vor participa numai la organismele elective și vor fi numiți funcționari numai pentru a ocupa posturi care nu au caracter individual.

L’Unita, 30 Decembrie, 1925

Articolul se încheie cu acest avertisment: „Opt rânduri sunt omise din <<motive evidente>>, cel mai probabil din probleme legate de ilegalitate sau controale militare. 

Cele opt rânduri sunt următoarele:

„Partidul va afirma întotdeauna că intenționează să realizeze această luptă revoluționară cu ajutorul marii mase, dar în același timp, de îndată ce situația o va permite, va căuta să preia în mâinile sale controlul organizat al conflictelor armate parțiale care au izbucnit întotdeauna și vor izbucni întotdeauna împotriva forțelor fasciste. De acum înainte este tehnic posibil să se pună bazele acestei lucrări în ceea ce privește nivelul organizatoric și armamentul”.