Alegerile Prezidențiale din România

România este prinsă în jocul tulburător și complex de șah între NATO și Rusia. Împreună cu Polonia, aceasta joacă un rol strategic și logistic esențial în alimentarea războiului dintre Ucraina și Rusia. Atât România, cât și Polonia împart o graniță lungă cu Ucraina. România nu se află la mare distanță de orașul Odessa, aflându-se de-a lungul coastei Mării Negre. Aceasta găzduiește baze militare importante ale Statelor Unite, iar o bază majoră NATO se află în construcție pe teritoriul ei. Această bază nouă va fi folosită drept aeroport și de a transporta arme pentru războiul din Ucraina. România este adânc integrată în complexul militar NATO. Chiar și într-un regim electoral, este clar că orice rezultat ar putea slăbi coaliția de guvernare aliniată cu Europa Occidentală nu va fi tolerată de aparatul Occidental.

Aceasta creează o decepție dublă pentru proletari. În primul rând, mass media Europeană și Americană vor stârni frica unei amenințări fasciste. Apoi, „votanții” români tind să creadă că joacă un rol esențial în determinarea viitorului țării.

După prima rundă de scrutin de la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, un candidat „surpriză” aparținând unui curent „ultranaționalist” a câștigat cu o margine mare de voturi. În contrast, partidele parlamentare tradiționale au avut o performanță care lasă de dorit, la fel ca și candidații social-democrați și neoliberali (orice ar însemna acest termen pentru un ideolog burghez). Acest candidat, pe numele său Călin Georgescu, a fost descris ca un naționalist, fascist și pro-rus de presa națională și internațională. Ca rezultat al victoriei sale electorale, studenții au ieșit în stradă în orașele mari ale României cum ar fi București, Cluj-Napoca și Timișoara, la proteste „pro-democrație” și „anti-fasciste”. Demonstrațiile acestea contestau rezultatele alegerilor cu slogane confuze anti-fasciste și anti-Rusia. Obișnuită piesă de teatru în apărarea unei democrații în pericol, ce nu ia în considerare nevoile obiective ale clasei muncitoare.

Principalele atacuri ale stângii burgheze asupra lui Georgescu s-au axat pe declarațiile politice anterioare ale acestuia. El a lăudat liderii Mișcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu și Ion Antonescu ca „eroi naționali care și-au dat viața pentru patrie.” A fost criticat ca fiind pro-rus și că a spus că Vladimir Putin este un „lider adevărat”. Acest lucru este considerat periculos pentru un membru UE și NATO, deoarece amenință interesele capitalului Occidental.

„Mica burghezie de stânga” a devenit isterică în legătură cu aceste alegeri. Ei spun că creșterea așa numitelor partide „extremiste”  vor duce la un regim fascist, ceea ce va conduce inevitabil la pierderea drepturilor democratice – la fel cum s-a întâmplat în 1937 cu guvernul condus de Octavian Goga și Alexandru Cuza.

Desigur, programul lui Călin Georgescu este așa de absurd că nici un capitalist nu ar susține-o, cel puțin în forma aceasta. El nu spune nimic despre atitudinea față de întreprinderile capitaliste, dar se perindă prin mai nimicul incoerent al micii burghezii despre cum „dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii consolidează sentimentul de comunitate, libertate și egalitate, deoarece îi oferă cetățeanului posibilitatea de a deveni proprietar-producător, care este, o persoană cu demnitate și libertate […] Numai întreprinderile mici și mijlocii pot aduce înapoi libertatea și onoarea muncii.”

Fluturând sperietoarea fascismului pentru a încerca să oprești schimbarea antidemocratică este o simplă mistificare. Reușește în același timp să întărească loialitatea burgheziei mici și îndeplinește nevoia pentru alianța militară Occidentală să aibă liberă acțiune (ca să își reafirme politicile sale). Ar putea fi și un mesaj direct către potențialul președinte nou ca nu cumva să își permită să urmeze exemplul altor provocatori al sistemului militar NATO, în stilul caracteristic al lui Orban. Un singur Orban este de ajuns.

Precis sub această paradigmă ar trebuie evaluată poziția Curții Constituționale a României. În 6 decembrie, curtea a anulat rezultatele primului tur de alegeri prezidențiale sub pretextul unei „intervenții Rusești”. Decizia a fost justificată sub pretextul că Serviciile Secrete Române au descoperit că Călin Georgescu a primit susținere materială de la guvernul rus pentru a-și crește popularitatea în campania electorală. Instanța a decis că scrutinul electoral va trebui luat de la capăt, cu o nouă campanie, și aceleași lozinci de la candidații burghezi.

Un lucru este cert: această decizie reafirmă că națiunea balcană rămâne un aliat important pentru planurile imperialiste NATO, și că interesele domestice și străine în România rămân interconectate și dependente capitalului Occidental. Pe de altă parte, intervenția rusească nu trebuie ignorată. Această posibilă intervenție ar fi doar un semn al intensificării tensiunilor globale dintre puterile imperialiste. Nu e de mirare că, Departamentul de Stat al Statelor Unite și-au exprimat deschis displăcerea cu gestionarea alegerilor de către autoritățile române. „Fascism ca și anti-democrație” este un argument fals și înșelător.

Legi care interzic avortul, măsuri draconice pentru acoperirea deficitului bugetar prin tăierea salariilor muncitorilor, interzicerea oricărei forme de propagandă clasistă, care foarte ușor putea fi adoptată sub republica mai „democratică” ca fascism. Republica Federală Germană are deja puterea constituțională de a revoca sau respinge cetățenia indivizilor pe care îi consideră de nedorit sau „neintegrați”. Avortul este ilegal în multe state din America. Constituția României interzice „ura între clase”, interzicând funcționarea unui partid comunist. Luând în considerare teroarea și supravegherea poliției la care au fost supuși participanții la protestele „pro-Palestina” în toate țările democratice din Europa, cu siguranță putem asuma că autoritățile își vor intensifica abuzurile înzecit când vor fi în fața amenințărilor unei mișcări revoluționare ale muncitorilor.

Ce observăm astăzi, venind și de la „stângiști” și de la cercuri pro-laissez fair „neoliberale”, este aceeași propagandă dezgustătoare „democratică” care a otrăvit proletariatul pe parcursul secolului. A merge la vot este văzut ca cea mai mare formă de activism politic ce poate fi atins. Odată la patru ani, ei toți devin „buni activiști politic” și susțin că decid viitorul prin vot. Apoi ei se pun și dorm pentru încă patru ani. Apoi sunt ba exploatați ca și muncitori sau striviți de masiva competiție capitalistă ca și burghezia mică. Nu este niciun discurs despre clase. Votanții nu constituie nicio clasă, dar sunt o masă de oameni îmbibați cu raționalitate și „liber arbitru”, „independentă, egală”.

Muncitorul și capitalistul par să fie pe același plan legal, ca doar niște „persoane” cu o conștiință care e independentă de situația clasei lor, de condițiile materiale ale existenței lor. Alegerea unui partid este o chestiune tehnică, nu una politică. Devine o chestiune în care ce partid le oferă cele mai multe beneficii, sau care este „răul cel mai mic” dintre ele. Oricine are o opinie diferită și își dă votul altui partid este văzut ca un individ „irațional” și ignorant (cam cum sunt toți votanții lui Călin Georgescu considerați).

Și desigur, această idee de corectitudine, de decizie rațională este scoasă complet din contextul său social, ca și cum ar exista un ceva cum ar fii justiție eternă sau un adevăr social abstract. Partidul nostru nu se va opri din a proclama că nu există niciun alt adevăr decât adevărul claselor. Ce este „corect” pentru burghezie nu va fi niciodată „corect” pentru proletari.

În acest punct istoric, criza generalizată al modului de producție capitalist și conflictul care decurge între imperialiști ne aduce mai aproape de deznodământul războiului dintre state. Tulburând apele alegerilor democratice pentru a hotărî soarta „națiunii” este o trădare josnică și bine știută împotriva clasei proletare. Proletarii, conduși de partidul lor revoluționar, este singura forță capabilă pentru a opri masacrul inuman al celui de-al Treilea Război Mondial.