Statutul general al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor

Londra, Octombrie 1864

Având în vedere

Că eliberarea clasei muncitoare trebuie să fie opera clasei muncitoare însăşi;

Că lupta pentru eliberarea clasei muncitoare nu este o luptă pentru privilegii de clasă şi monopoluri, ci pentru drepturi şi datorii egale şi pentru desfiinţarea oricărei dominaţii de clasă;

Că aservirea economică a muncitorului de către acaparatorii mijloacelor de muncă, adică a izvoarelor vieţii, stă la baza sclaviei sub toate formele ei, la baza mizeriei sociale, a degradării intelectuale şi a dependenţei politice;

Că eliberarea economică a clasei muncitoare este, prin urmare, ţelul măreţ căruia trebuie să-i fie subordonată, ca mijloc, orice mişcare politică;

Că toate încercările făcute până acum pentru atingerea acestui ţel au dat greş din cauza slabei solidarităţi a muncitorilor din diferitele ramuri de activitate din fiecare ţară şi a lipsei unei uniuni frăţeşti a clasei muncitoare din diferitele ţări;

Că eliberarea clasei muncitoare nu este o problemă locală sau naţională, ci o problemă socială care priveşte toate ţările în care există societatea modernă, şi că rezolvarea ei depinde de colaborarea practică şi teoretică a ţărilor celor mai înaintate;

Că noul avânt pe care l-a căpătat în ultima vreme mişcarea clasei muncitoare în ţările industriale cele mai dezvoltate din Europa, trezind noi speranţe, constituie, totodată, un serios avertisment împotriva repetării vechilor greşeli şi impune să se treacă imediat la unirea mişcărilor care mai sunt încă răzleţe;

Pornind de la aceste considerente, 

Subsemnații membri ai comitetului care își deține puterile prin rezoluțiile adunării publice din 28 septembrie 1864, la St. Martin’s Hall, Londra, au luat măsurile necesare pentru înființarea Asociației Internaționale a Muncitorilor;

Ei declară că toate asociaţiile şi persoanele care aderă la ea trebuie să recunoască adevărul, dreptatea şi moralitatea ca regulă de conduită a unora faţă de alţii şi faţă de toţi oamenii, fără deosebire de culoare, credinţă sau naţionalitate.

Ei consideră că este datoria unui om să revendice drepturile unui om și ale unui cetățean, nu numai pentru el însuși, ci pentru fiecare om care își face datoria. Nu există drepturi fără îndatoriri, nu există îndatoriri fără drepturi; 

Şi în acest sens a fost întocmit următorul Statut:

1. Prezenta Asociaţie se întemeiază cu scopul de a servi drept centru de legătură şi de colaborare sistematică între asociaţiile muncitoreşti care există în diferite ţări şi care urmăresc acelaşi scop, şi anume: apărarea, dezvoltarea şi deplina eliberare a clasei muncitoare.

2. Numele asociaţiei este „Asociaţia Internaţională a Muncitorilor“.

3.  În 1865 se va întruni în Belgia un Congres general al muncitorilor, format din reprezentanți ai societăților muncitorești care au aderat la Asociația internațională. Congresul va trebui să proclame aspirațiile comune ale clasei muncitoare, să decidă asupra regulilor definitive ale Asociației Internaționale, să examineze mijloacele necesare pentru buna funcționare a acesteia și să numească Consiliul Central al Asociației. Congresul general trebuie să se întrunească o dată pe an.

4. Consiliul central are sediul la Londra și este format din muncitori din diferitele țări reprezentate în Asociația internațională. Acesta alege, dintre membrii săi, funcționarii necesari pentru desfășurarea activității, cum ar fi un trezorier, un secretar general, secretari corespondenți pentru diferitele țări etc.

5. La întrunirile sale anuale, Congresul general primește un raport public al tranzacțiilor anuale ale Consiliului Central. Consiliul Central, desemnat anual de Congres, are puterea de a-și suplimenta numărul de membri. În caz de urgență, acesta poate convoca Congresul General înainte de termenul anual obișnuit.

6. Consiliul General va constitui o agenție internațională între diferitele asociații cooperante, astfel încât muncitorii dintr-o țară să fie informați în permanență despre mișcările clasei lor în fiecare altă țară; o anchetă asupra stării sociale a diferitelor țări din Europa să fie făcută simultan și sub o direcție comună; problemele de interes general puse în discuție într-o societate să fie ventilate de toate; și atunci când sunt necesare măsuri practice imediate – ca, de exemplu, în cazul unor dispute internaționale – acțiunea societăților asociate să fie simultană și uniformă. Ori de câte ori pare oportun, Consiliul General ia inițiativa propunerilor care urmează să fie înaintate diferitelor societăți naționale sau locale.

7. Dat fiind că, pe de o parte, succesul mişcării muncitoreşti în fiecare ţară poate fi asigurat numai prin puterea pe care o dă unirea şi organizarea şi că, pe de altă parte, eficienţa activităţii Consiliului General internaţional depinde în bună parte de faptul dacă el va avea de-a face cu un număr mic de centre naţionale ale asociaţiilor muncitoreşti sau cu un număr mare de asociaţii locale, mici şi răzleţe, e necesar ca membrii Asociaţiei Internaţionale să depună toate eforturile pentru a unifica asociaţiile muncitoreşti fărâmițate din ţările respective în organizaţii naţionale, care să fie reprezentate prin organe centrale naţionale.

8. Până la întrunirea primului Congres, comitetul ales pe 28 septembrie 1864 va funcționa ca Consiliu Central Provizoriu, va încerca să facă legătura între diferitele asociații naționale muncitorești, va recruta membri în Marea Britanie, va lua măsurile premergătoare înainte de convocarea Congresului General și va discuta cu societățile locale și naționale principalele aspecte care vor fi prezentate în cadrul Congresului.

9. Fiecare membru al Asociației Internaționale, la mutarea domiciliului dintr-o țară în alta, va primi sprijinul frățesc al muncitorilor asociați.

10. Cât timp sunt uniți sub o legătură continuă a cooperării frăţeşti, societățile muncitorești, intrând în Asociația Internațională, își vor păstra organizațiile intacte.