II – Critica altor școli

1. Critica pe care comuniștii o fac continuu pe baza metodelor fundamentale ale marxismului, și propagarea concluziilor la care acestea duc, are ca obiectiv extirparea influenței pe care sistemele ideologice ale altor clase și altor partide o au asupra proletariatului.

2. În primul rând, comunismul dă la o parte concepțiile idealiste care consideră materialului lumii gândirii drept baza, și nu rezultatul, relațiilor reale dintre oameni și a dezvoltării lor. Toate formulările religioase și filosofice de acest tip trebuie considerate drept bagajul ideologic al claselor a căror supremație, ce a precedat epoca burgheză, s-a bazat pe o organizare socială ecleziastică, aristocratică sau dinastică ce-și primea autoritatea numai printr-o pretinsă învestitură supraomenească.

Un simptom al decadenței burgheziei moderne este faptul că acele vechi ideologii pe care ea însuși le distrusese, își fac acum din nou loc în mijlocul ei sub noi forme.

Un comunism fondat pe baze idealiste ar fi o absurditate inacceptabilă.

3. Într-un mod încă și mai caracteristic, comunismul este distrugerea concepțiilor liberalismului și democrației burgheze prin critica marxistă. Afirmația juridică a libertății de gândire și a egalității politice a cetățenilor ei, și ideea că instituțiile bazate pe drepturile majorității și pe mecanismul reprezentării electorale universale sunt o fundație suficientă pentru progresul gradual nedefinit al societății, sunt ideologii ce corespund regimului economiei private, liberei concurențe și intereselor clasei capitaliste.

4. Una dintre iluziile democrației burgheze este credința conform căreia condițiile de trai ale maselor pot fi îmbunătățite prin creșterea educației și pregătirii puse la dispoziție de clasele conducătoare și instituțiile lor. De fapt, este invers: creșterea nivelului intelectual al marilor mase cere, ca precondiție, un standard de trai mai bun, ceea ce este incompatibil cu regimul burghez. Mai mult, prin școlile sale, burghezia încearcă să prezinte exact ideologiile ce împiedică masele să perceapă instituțiile actuale tocmai ca obstacolele din calea emancipării lor.

5. Alt principiu fundamental al democrației burgheze este cel al naționalității. Formarea statelor pe bază națională corespunde necesităților clasei burgheze în momentul în care își stabilește propria putere, putând astfel să se folosească de ideologii naționale și patriotice (care corespund anumitor interese comune ale popoarelor cu aceeași etnie, limbă și obiceiuri în perioada inițială a capitalismului) cu scopul de a întârzia și a atenua conflictul dintre statul capitalist și masele proletare.

Iredentismele naționale sunt, astfel, născute din interese esențialmente burgheze.

Burghezia însăși nu ezită să calce pe principiul naționalității de îndată ce dezvoltarea capitalismului o conduce spre cucerirea adesea violentă a piețelor străine și spre conflictul dintre marile state pentru aceste piețe de desfacere. Comunismul transcede principiul naționalității prin aceea că demonstrează situația dificilă identică în care masa muncitorilor deposedați se găsește în raport cu angajatorii, indiferent de naționalitatea unora sau altora; acesta proclamă asociația internațională ca fiind tipul de organizare politică pe care proletariatul o va crea când ajunge la rândul său la putere.

Din perspectiva criticii comuniste, prin urmare, războiul mondial recent a fost adus de capitalismul imperialist. Această critică zdrobește variile interpretări care arată punctul de vedere al unei burghezii sau al alteia, încercând să prezinte războiul ca pe o răzbunare a drepturilor naționale ale anumitor popoare sau ca o luptă între statele democratice mai avansate și cele cu forme de organizare pre-burgheze, sau, finalmente, ca o presupusă necesitate de autoapărare împotriva agresiunii dușmane.

6. Comunismul este, în același fel, împotriva concepțiilor pacifismului burghez și iluziilor wilsoniene ale posibilității unei asociații mondiale a statelor, bazată pe dezarmare și arbitraj, având ca precondiție utopia unei subdiviziuni a statelor pe bază de naționalitate. Pentru comuniști, războiul va deveni imposibil și problemele naționale vor fi rezolvate abia când regimul capitalist va fi înlocuit de Republica Comunistă Internațională.

7. Într-un al treilea domeniu, comunismul se prezintă ca transcendența sistemelor socialismului utopic care urmărește să elimine erorile organizării sociale constituind planuri complete pentru o nouă organizare a societății a cărei posibilități de realizare nu a fost pusă în relație cu adevărata dezvoltare a istoriei.

8. Elaborarea de către proletariat a propriei sale interpretări a societății și istoriei pentru a-i ghida acțiunea împotriva relațiilor sociale ale lumii capitaliste, dă naștere continuu unor noi școli și curente, influențate mai mult sau mai puțin de lipsa de maturitate a condițiilor pentru luptă și de diversele prejudecăți burgheze. Din toate acestea reies erori și piedici în acțiunea proletară. Dar este datorită acestui material de experiență că mișcarea comunistă reușește să definească cu tot mai mare claritate trăsăturile centrale ale doctrinei și ale tacticilor sale, diferențiindu-se clar față de toate celelalte curente active în cadrul proletariatului și atacându-le deschis.

9. Crearea de cooperative ale producătorilor, în care capitalul aparține muncitorilor care lucrează pentru ele, nu poate fi o cale spre suprimarea sistemului capitalist. Aceasta pentru că achiziționarea de materie primă și distribuția produselor sunt efectuate în conformitate cu legile economiei private și, în consecință, creditul, deci capitalul privat, exercită în cele din urmă controlul asupra capitalului colectiv al cooperativei.

10. Comuniștii nu pot considera organizațiile economice ale comerțului sau meseriilor ca fiind suficiente pentru lupta pentru revoluția proletară sau ca organe fundamentale ale economiei comuniste.

Organizarea clasei prin sindicate servește la neutralizarea competiției dintre muncitorii din același domeniu și previne salariile din a se coborî la cel mai scăzut nivel. Cu toate acestea, nu poate duce la eliminarea profitului capitalist, cu atât mai puțin la uniunea muncitorilor din toate ramurile muncii împotriva privilegiului puterii burgheze. Mai departe, simplul transfer al proprietății asupra întreprinderilor de la angajatorul privat la sindicatele muncitorești nu ar putea realiza funcțiile de bază ale comunismului, căci acesta necesită transferul proprietății în mâinile întregii colectivități proletare, singura cale de a elimina caracteristicile economiei private în aproprierea și distribuirea produselor.

Comuniștii consideră sindicatul drept terenul pentru experiența proletară inițială, ce permite muncitorilor să avanseze spre conceptul și practica luptei politice, organizate de partidul de clasă.

11. În genere, este o greșeală să credem că revoluția este o chestiune de forme de organizare în care proletarii se grupează în funcție de poziția și interesele lor în cadrul sistemului capitalist de producție.

Nu o modificare a structurii organizațiilor economice este ceea ce poate oferi proletariatului instrumente eficace pentru emanciparea sa.

Sindicatele și consiliile fabricilor apar ca organe pentru apărarea intereselor proletarilor din diferite întreprinderi atunci când începe să pară posibil ca despotismul capitalist în gestionarea întreprinderilor să fie limitat. Dar obținerea de către aceste organizații a dreptului de a superviza (de a monitoriza) producția într-o măsură mai mult sau mai puțin mare nu este incompatibilă cu sistemul capitalist și ar putea chiar să fie folosită de acesta ca un mijloc de a-și păstra dominația.

Nici mutarea gestionării fabricilor în mâinile consiliilor nu ar însemna (cu nimic mai mult decât în cazul sindicatelor) venirea sistemului comunist. Conform adevăratei concepții comuniste, supervizarea producției de către muncitori nu va fi realizată decât după răsturnarea puterii burgheze, și va fi controlul asupra fiecărei întreprinderi în funcțiune, exercitat de către întreg proletariatul unit sub forma consiliilor muncitorești. Gestionarea comunistă a producției va fi direcționarea fiecărei ramuri și a fiecărei unități de producție de către organe colective raționale ce vor reprezenta interesele tuturor muncitorilor uniți în munca de construcție a comunismului.

12. Relațiile capitaliste de producție nu pot fi modificate prin intervenția organelor puterii burgheze.

De aceea, transferul întreprinderilor private la stat sau la guvernul local nu corespunde deloc concepției comuniste. Un astfel de transfer este negreșit acompaniat de răscumpărarea valorii capitalului companiei vechilor deținători care, prin urmare, își păstrează în totalitate dreptul de a exploata. Întreprinderile înseși continuă să funcționeze ca întreprinderi private în cadrul economiei capitaliste și devin adesea instrumente convenabile în munca de conservare și apărare a clasei dusă de statul burghez.

13. Ideea cum că exploatarea capitalistă ar putea scădea treptat și apoi să fie eliminată prin acțiunea legislativă și reformistă a instituțiilor politice actuale, chiar provocată de reprezentanți ai partidului proletar din acele instituții sau de agitație în masă, duce numai la complicitate în apărarea privilegiilor burgheziei. Aceasta va pretinde ocazional să renunțe la un minim de privilegii pentru a liniști furia maselor și pentru a le distrage de la încercările revoluționare de a ataca bazele regimului capitalist.

14. Cucerirea puterii politice de către proletariat, chiar dacă acesta este obiectivul final al acțiunii sale, nu poate fi realizată câștigând majoritatea în cadrul organelor electorale burgheze.

Mulțumită organelor executive ale statului, ce sunt agenții direcți ai burgheziei, aceasta își asigură cu lejeritate majoritatea în cadrul organelor electorale pentru delegații săi și pentru acele elemente ce cad sub influența sa și în jocul ei pentru că vor să câștige posturi electorale, individual sau colectiv. Mai mult, participarea în astfel de instituții pretinde acordul de a respecta fundamentele juridice și politice ale constituției burgheze. Această înțelegere este doar una formală, însă este suficientă pentru a scăpa burghezia de orice rușine a unei acuzații de ilegalitate formală în momentul în care va recurge la artileria apărării armate în loc să abandoneze puterea și să permită proletariatului să zdrobească aparatul său birocratic și militar de dominație.

15. Să recunoști necesitatea luptei insurecționale pentru acapararea puterii, și în același timp să propui ca proletariatul să-și exercite puterea cedând reprezentare burgheziei în noi organizaţii politice (adunări constitutive sau combinaţii ale acestora cu sistemul consiliilor muncitoreşti) este un program inacceptabil ce se opune cerinței comuniste centrale – dictatura proletariatului. Procesul exproprierii burgheziei ar fi imediat compromis dacă această clasă ar păstra un mijloc de a influența în vreun fel formarea organelor reprezentative ale statului proletar expropriator. Aceasta ar permite burgheziei să folosească influența pe care inevitabil o va mai păstra din cauza experienței sale și a pregătirii intelectuale și tehnice, pentru a-și desfășura activitatea politică înspre restabilirea puterii sale prin contrarevoluție. Aceleași consecințe ar rezulta dacă cea mai mică prejudecată democratică ar fi lăsată să supraviețuiască în ceea ce privește o egalitate a tratamentului ce s-ar presupune să fie oferită burgheziei de către puterea proletară în chestiuni precum libertatea de asociere, de propagandă și a presei.

16. Programul care propune un organ de reprezentare politică bazat pe delegați din diverse domenii și profesii din toate clasele sociale nu este nici măcar în formă o cale spre sistemul consiliilor muncitorești, căci cel din urmă este caracterizat de excluderea burgheziei de la drepturile electorale și organizarea sa centrală nu este aleasă pe baza meseriei, ci pe circumscripția teritorială. Prima formă de organizare menționată ar fi un stadiu inferior până și față de democrația parlamentară actuală.

17. Anarhismul este profund împotrivit ideilor comunismului. El țintește la instalarea imediată a unei societăți fără stat și sistem politic și pledează, în ce privește economia viitorului, pentru funcționarea autonomă a unităților de producție, refuzând orice concept de organizare centralizată și reglementare a activităților umane în producție și în distribuție. O astfel de concepție este apropiată de cea a economiei private burgheze și rămâne străină față de esența fundamentală a comunismului. Mai mult, eliminarea imediată a statului ca aparat al puterii politice ar fi echivalentă cu eșecul de a rezista împotriva contrarevoluției, cu excepția cazului în care am presupune că clasele au fost abolite imediat, adică exproprierea revoluționară ar fi avut loc simultan cu insurecția împotriva puterii burgheze.

Nu există nici cea mai mică posibilitate ca așa ceva să se întâmple, dată fiind complexitatea sarcinilor proletare înspre substituirea economiei actuale cu cea comunistă, și dată fiind necesitatea ca un astfel de proces să fie condus de o organizare centralizată reprezentând interesul general al proletariatului și subordonând acestui interes orice alt interes particular sau local ce acționează ca principala forță conservatoare din cadrul capitalismului.

III

1. Doctrina comunistă și determinismul economic nu văd comuniștii ca pe niște spectatori pasivi ai destinului istoric ci, din contră, ca pe niște luptători neobosiți. Lupta și acțiunea, totuși, sunt ineficiente dacă sunt separate de lecțiile doctrinei și ale experienței văzute în lumina criticii comuniste.

2. Munca revoluționară a comuniștilor este bazată pe organizarea într-un partid al acelor proletari ce sunt uniți de o conștiință a principiilor comuniste și de decizia de a-și devota întreaga energie cauzei revoluției. Partidul, organizat internațional, funcționează pe fundamentul disciplinei spre decizii ale majorității și spre decizii ale organelor centrale alese de majoritate să conducă mișcarea.

3. Propaganda și prozelitismul prin care partidul acceptă membri noi doar pe baza celor mai sigure garanții sunt activități fundamentale ale partidului. Cu toate că își bazează succesul acțiunii sale pe propagarea principiilor și obiectivelor sale și cu toate că se luptă în interesul imensei majorități a societății, mișcarea comunistă nu face din aprobarea majorității o precondiție pentru acțiunea sa. Criteriul ce determină ocazia de a lansa acțiunea revoluționară este evaluarea obiectivă a forțelor noastre și ale celor inamice, luând în considerare toți factorii complecși dintre care elementul numeric nu este nici singurul și nici cel mai important determinant.

4. Partidul comunist dezvoltă o muncă intensă de studiu și critică politică strâns legată de cerințele acțiunii și experienței istorice, și se străduiește să organizeze această muncă pe o bază internațională. Extern, în orice circumstanță și cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție, lucrează la a distribui lecțiile propriei sale experiențe critice și a respinge școlile și partidele inamice. Mai presus de orice, partidul își conduce activitatea și propaganda printre masele proletare și lucrează spre a le polariza în jurul lui, în special în vremurile când masele sunt puse în mișcare ca reacție împotriva condițiilor impuse de capitalism și mai ales în cadrul organizațiilor formate de proletari pentru a-și apăra interesele imediate.

5. Comuniștii se infiltrează deci în cooperativele, sindicatele, consiliile proletarilor și formează grupuri de muncitori comuniști în cadrul acestora. Ei se străduiesc să obțină o majoritate a posturilor de conducere astfel încât masa proletarilor mobilizată de aceste asociații să își subordoneze acțiunea celor mai înalte țeluri politice și revoluționare ale luptei pentru comunism.

6. Partidul comunist, pe de altă parte, rămâne în afara oricăror instituții și asociații în care burghezia și muncitorii participă la comun, sau mai rău, care sunt conduse și sponsorizate de membri ai burgheziei (societăți de asistență reciprocă, campanii caritabile, școli culturale, universități populare, cabane ale masoneriei, etc.). El combate acțiunea și influența acestor instituții și asociații și încearcă să redirecționeze proletarii de la ele.

7. Participarea la alegeri în cadrul organelor reprezentative ale democrației burgheze și participarea la activitatea parlamentară, cu toate că prezintă un pericol continuu de deviaționism, poate fi utilizată pentru propagandă și pentru a educa mișcarea într-o perioadă în care nu există încă posibilitatea de înlăturare a conducerii burgheze și în care, prin urmare, sarcina partidului se rezumă la critică și opoziție. În perioada prezentă, ce a început cu finalul Primului Război Mondial, cu primele revoluții comuniste și cu crearea Internaționalei A Treia, comuniștii pun, ca obiectiv direct al proletariatului din fiecare țară, cucerirea revoluționară a puterii, spre care toată energia și toată munca preparatorie a partidului trebuie să se dedice.

În această perioadă este inadmisibil să participăm în aceste organe ce funcționează ca puternice instrumente defensive ale burgheziei și care sunt concepute să opereze chiar și printre proletari. Tocmai în opoziția acestor organe, a structurii și a funcției lor, comuniștii cheamă la sistemul consiliilor muncitorești și la dictatura proletariatului.

DIn cauza importanței crescute pe care activitatea electorală o ia în practică, nu este posibil să reconciliem această activitate cu afirmația că ea nu este mijlocul de a realiza obiectivul principal al acțiunii partidului, adică cucerirea puterii. Nu este posibil, totodată, să o prevenim din a absorbi întreaga activitate a mișcării și de la a o distrage de la pregătirea revoluționară.

8. Cucerirea electorală a corpurilor guvernamentale locale presupune aceleași inconveniente precum parlamentarismul, dar la un grad chiar mai ridicat. Nu poate fi acceptat ca un mijloc de acțiune împotriva puterii burgheziei din 2 motive: 1) aceste corpuri local nu au nicio putere reală, ci sunt subordonate mașinii de stat, și 2) cu toate că aserțiunea principiului autonomiei locale poate deranja într-o oarecare măsură burghezia conducătoare, o astfel de metodă ar avea ca rezultat furnizarea acesteia cu o bază de operațiuni în lupta împotriva stabilirii puterii proletare și ar fi contrară principiului comunist al acțiunii centralizate.

9. În perioada revoluționară, toate eforturile comuniștilor se concentrează pe activarea acțiunii maselor spre a atinge un maxim de intensitate și eficiență. Comuniștii combină propaganda și pregătirea revoluționară cu organizarea de demonstrații proletare frecvente și de mari dimensiuni, mai ales în marile centre, țintind să se folosească de mișcările economice în scopul organizării de demonstrații cu caracter politic prin care proletariatul își reafirmă și își întărește voința de a dărâma puterea burgheză.

10. Partidul Comunist își duce propaganda în mijlocul armatei burgheze. Antimilitarismul comunist nu se bazează pe umanitarism steril. Scopul său este, în schimb, să convingă proletarii de faptul că burghezia îi înarmează pentru a-și apăra propriile sale interese și pentru a le folosi puterea împotriva cauzei proletariatului.

11. Partidul Comunist se antrenează pentru a acționa ca personalul general al proletariatului în războiul revoluționar. Din acest motiv își pregătește și organizează propria rețea de informații și comunicare. Mai presus de orice, susține și organizează înarmarea proletariatului.

12. Partidul Comunist nu încheie acorduri sau alianțe cu alte mișcări politice care împărtășesc cu el scopuri imediate specifice, dar care diferă în programul și în acțiunea lor ulterioară. El trebuie în mod egal să refuze alianța cunoscută drept “front unit” cu toate tendințele muncitorești care acceptă acțiunea insurecțională împotriva burgheziei dar care diferă de programul comunist în ce privește dezvoltarea acțiunii ulterioare.

Comuniștii nu au niciun motiv să considere creșterea forțelor ce tind spre înlăturarea puterii burgheziei ca pe o condiție favorabilă atât timp cât forțele ce lucrează la constituirea puterii proletare pe principii comuniste rămân insuficiente, căci doar o conducere comunistă poate asigura succesul revoluției.

13. Sovietele și consiliile muncitorilor, țăranilor și soldaților, constituie organele puterii proletare și pot să-și exercite adevărata funcție doar după înlăturarea conducerii burgheze.

Sovietele nu sunt în sine organe ale luptei revoluționare. Ele devin revoluționare când Partidul Comunist câștigă majoritatea în cadrul acestora.

Consiliile muncitorești pot de asemenea să apară înainte de revoluție, într-o perioadă de criză acută în care puterea statului este serios amenințată.

Într-o situație revoluționară, poate fi necesar ca partidul să ia inițiativa în formarea de soviete, dar acesta nu poate fi un mijloc de a precipita o astfel de situație. Dacă puterea burgheziei crește, supraviețuirea consiliilor poate prezenta un pericol serios față de lupta revoluționară – pericolul concilierii și al amestecării organelor proletare cu organele democrației burgheze.

14. Ceea ce îi diferențiază pe comuniști nu este faptul că în orice situație și în orice episod al luptei de clasă cheamă la mobilizarea imediată a tuturor forțelor proletare pentru o insurecție generală. Ceea ce îi diferențiază este faptul că recunosc în mod clar stadiul insurecției ca fiind un rezultat inevitabil al luptei și că pregătesc proletariatul să îl înfrunte în condiții favorabile succesului și dezvoltării ulterioare a revoluției.

În funcție de situație, pe care partidul o poate evalua mai corect decât restul proletariatului, partidul se poate lovi de necesitatea de a acționa în așa fel încât să grăbească ori să întârzie momentul luptei decisive. În orice caz, sarcina partidului este să lupte împotriva celor care, vrând să grăbească acțiunea revoluționară cu orice preț, ar putea conduce proletariatul spre dezastru și împotriva oportuniștilor ce exploatează orice situație în care acțiunea decisivă nu este de dorit, pentru a bloca mișcarea revoluționară și a redirecționa masele spre alte obiective. Partidul Comunist, din contră, trebuie să conducă acțiunea maselor mereu mai departe într-o pregătire eficientă pentru inevitabila luptă armată finală împotriva forțelor de apărare ale conducerii burgheze.