DICTATURA PROLETARIATULUI ŞI PARTIDUL DE CLASĂ Pt.1

I

Fiecare luptă de clasă este o luptă politică (Marx).

O luptă care se limitează la obținerea unei noi distribuiri a câștigurilor economice nu este încă o luptă politică deoarece nu este îndreptată împotriva structurii sociale a relațiilor de producție. 

Întreruperea relațiilor de producție caracteristice unei anumite epoci sociale și răsturnarea dominației unei clase sociale specifice este rezultatul unei lungi, și adesea fluctuante, lupte politice. Cheia acestei lupte este chestiunea statului: problema despre “cine deţine puterea?” (Lenin).

Lupta proletariatului modern se manifestă și se extinde ca o luptă politică concomitent cu formarea și acțiunea partidului de clasă. Trăsăturile specifice ale acestui partid se regăsesc în următoarea teză: dezvoltarea completă a sistemului capitalist industrial și a puterii burgheze, care a rezultat din revoluțiile liberale și democratice, nu numai că nu exclude istoric, ci pregătește și ascute tot mai mult conflictul intereselor de clasă și dezvoltarea lui în război civil, în luptă armată. 

II

Partidul comunist, așa cum este definit de această anticipare istorică și de acest program, îndeplinește următoarele sarcini atât timp cât burghezia menține puterea:

a) elaborează și propagă teoria dezvoltării sociale a legilor economice ce caracterizează sistemul social actual al relațiilor de producție, a conflictelor de clasă care decurg din acesta, a statului și a revoluției;

b) asigură unitatea și persistența istorică a organizației proletare. Unitatea nu înseamnă gruparea materială a clasei muncitoare şi a straturilor claselor semi-muncitoare care, tocmai din cauza dominației clasei exploatatoare, se află sub influența unor conduceri politice și metode de acțiune discordante. Aceasta înseamnă, în schimb, o strânsă legătură internațională a elementelor de avangardă care sunt pe deplin orientate către linia revoluționară integrală. Persistenţa înseamnă afirmarea continuă a liniei dialectice neîntrerupte ce conectează poziţiile critice şi lupta adoptată de mişcare în perioada unor serii de condiţii în schimbare.

c) se pregăteşte în avans pentru mobilizarea şi ofensiva de clasă prin folosirea potrivită a oricărui mijloc de propagandă, agitaţie şi acţiune, în toate luptele declanşate de interese imediate. Această acţiune culminează în organizarea aparatului insurecţional şi ilegal pentru cucerirea puterii politice. 

În momentul în care condiţiile generale şi gradul solidităţii organizatorice, politice şi tactice a partidului de clasă au ajuns la un nivel unde lupta generală pentru putere este dezlănțuită, partidul care a condus clasa revoluționară la victorie prin războiul social, o conduce și în sarcina fundamentală de a sparge și demola toate organele militare și administrative care compun statul capitalist. Această demolare lovește și rețeaua de organe, oricare ar fi aceastea, care pretind că reprezintă diferitele opinii sau interese corporatiste prin intermedierea corpurilor de delegați. Statul clasei burgheze trebuie distrus, fie că se prezintă ca expresia mincinoasă interclasistă a majorității cetățenilor, fie ca dictatură, mai mult sau mai puțin făţişă, exercitată de un aparat guvernamental care pretinde că îndeplinește o misiune națională, rasială sau social-populară; În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, revoluţia va fi doborâtă. 

III

În etapa istorică care succede dispersarea aparatului de dominație capitalistă, sarcina partidului politic al clasei muncitoare este la fel de vitală ca întotdeauna, deoarece lupta de clasă – deși inversată dialectic – continuă.

Teoria comunistă în ceea ce privește statul și revoluția se caracterizează mai presus de toate prin faptul că exclude orice posibilitate de adaptare a mecanismului legislativ și executiv al statului burghez la transformarea socialistă a economiei (poziția social-democrată). Dar exclude în egală măsură posibilitatea de a obține, prin intermediul unei scurte crize violente, distrugerea statului și transformarea relațiilor economice tradiționale pe care statul le-a apărat până în ultimul moment (poziția anarhistă). De asemenea, ea neagă faptul că constituirea unei noi organizări a producției poate fi lăsată în seama activității spontane și dispersate a grupurilor de producători magazin cu magazin sau comerț cu comerț (poziția sindicalistă).

Orice clasă socială a cărei putere a fost răsturnată, chiar și prin teroare, supraviețuiește pentru o lungă perioadă de timp în structura organismului social. Departe de a-și abandona speranțele de răzbunare, ea caută să se reorganizeze politic și să își restabilească dominația fie într-un mod violent, fie într-un mod deghizat. Dintr-o clasă conducătoare, s-a transformat într-o clasă învinsă și dominată, însă nu a dispărut instantaneu.

Proletariatul -ce va dispărea împreună cu toate celelalte clase, odată cu realizarea comunismului- se organizează ca și clasă conducătoare (Manifestul Comunist) în prima fază din epoca postcapitalistă. După distrugerea vechiului stat, noul stat proletar este dictatura proletariatului.

Condiția prealabilă pentru depășirea sistemului capitalist este răsturnarea puterii burgheze și distrugerea statului său. Condiția pentru realizarea unei astfel de transformări sociale profunde și radicale este crearea unui nou aparat de stat proletar, capabil să utilizeze forța și coerciția, la fel ca toate celelalte state istorice.

Prezența unui astfel de aparat nu caracterizează societatea comunistă, ci stadiul construcției sale. Odată ce această construcție este asigurată, clasele și dominația de clasă nu vor mai exista. Dar organul esențial al dominației de clasă este statul – iar statul nu poate fi altceva. Prin urmare, comuniștii nu pledează pentru statul proletar ca un crez mistic, un absolut sau un ideal, ci ca un instrument dialectic, o armă de clasă care se va ofili încet (Engels) prin însăși realizarea funcțiilor sale; acest lucru se va întâmpla treptat, printr-un proces îndelungat, pe măsură ce organizarea socială se transformă dintr-un sistem de constrângere a oamenilor (așa cum a fost întotdeauna din zorii istoriei) într-o rețea cuprinzătoare, construită științific, pentru gestionarea lucrurilor și a forțelor naturale.