Împotriva referendumului Uniunii Europene! Clasa muncitoare își poate apăra condițiile doar cu organizarea de clasă și lupta de clasă!

De luni de zile, clasa muncitoare din Marea Britanie este supusă unui asalt ideologic asupra viitorului „patriei sale”. În încercarea de a-i menține pe linie pe deputații și susținătorii propriului partid, prim-ministrul David Cameron a promis că va renegocia condițiile de aderare la o Uniune Europeană reformată și că va supune problema votului popular. A obținut foarte puține concesii din partea UE, dar a decis să continue cu referendumul.

Lupta crâncenă care a urmat a scos la iveală diviziuni profunde în cadrul clasei conducătoare, făcând de râs afirmația că economia britanică a avut performanțe superioare celorlalte 27 de țări din UE. Cei care sunt în favoarea ieșirii (Brexiters) susțin că migranții care se mută din alte țări ale UE în Marea Britanie profită de sistemul „generos” de beneficii al țării, în timp ce cei care sunt în favoarea rămânerii au convenit că sunt necesare reduceri ale beneficiilor „pentru a rezolva problema”. În general, pare să existe un consens că „imigrația necontrolată” pune presiune asupra locurilor de muncă, locuințelor și serviciilor.

În realitate, declinul serviciilor datează de patru decenii, de la criza economică de la sfârșitul anilor ’70 și de la răspunsul guvernului laburist de atunci. Susținătorii pieței libere thatcheriste au continuat proiectul, folosind șomajul în masă pentru a disciplina clasa muncitoare și a face oamenii recunoscători pentru orice loc de muncă oferit, oricât de proaste ar fi fost condițiile. O mare parte a producției industriale a fost mutată în străinătate, iar mini-boom-urile din era Major și Blair s-au bazat în mare măsură pe sectoare neproductive, precum serviciile financiare, împreună cu expansiunea creditului și creșterea prețurilor locuințelor. Datoria publică și privată a crescut, iar crearea de locuri de muncă s-a concentrat pe forța de muncă „flexibilă”, adică salarii mici, condiții mizerabile și lipsa protecției sindicale. Cea mai recentă manifestare a acestui fenomen a fost „contractele de zero ore”.

Criza capitalismului este mondială

Criza economică nu este, așa cum ar vrea campania Leave să ne facă să credem, rezultatul „birocraților de la Bruxelles” sau al „supra-reglementării” sau chiar al slăbiciunii monedei euro. Nu, ea este inseparabilă de criza globală a capitalismului. Fiecare țară din lume este afectată, chiar și cele care până de curând s-au bucurat de o creștere rapidă, precum așa-numitele țări BRIC. Brazilia este acum un caz disperat din punct de vedere financiar, Rusia va înregistra o creștere negativă în acest an, iar deși ratele oficiale de creștere din India și China par ridicate, investițiile scad rapid – un semn clar că capitaliștii din aceste țări se așteaptă la profituri mai mici. Afirmația susținătorilor Brexitului că Marea Britanie ar avea mari oportunități de a face comerț cu restul lumii, dacă ar scăpa de lanțurile UE, este, prin urmare, o prostie totală.

Imigrația

Nu este o exagerare să spunem că referendumul s-a transformat dintr-unul despre Uniunea Europeană într-unul care închide poporul britanic imigranților străini. Acest lucru a stârnit emoții până la punctul în care o deputată laburistă a fost ucisă de un fascist care a strigat „Marea Britanie pe primul loc” înainte de a o împușca și înjunghia.

Susținătorii Brexitului susțin, de asemenea, că problemele capitalismului britanic pot fi rezolvate prin reducerea numărului de muncitori care sosesc din străinătate și punerea „Marii Britanii pe primul loc”. Ei spun că imigranții din UE (deși, de fapt, majoritatea imigranților provin din afara UE) duc la scăderea salariilor, la creșterea șomajului și pun presiune asupra sistemului de sănătate și educației. Cu toate acestea, susținătorii rămânerii în UE nu vor contrazice acest lucru cu adevărul simplu, și anume că toți capitaliștii din toate țările urmăresc întotdeauna să reducă salariile la minimum prin orice mijloace. Pentru că aceasta este însăși natura capitalismului: să extragă profitul maxim din munca salariată și să submineze concurența pentru a câștiga cota de piață. Acest lucru nu se va schimba indiferent dacă Marea Britanie este în sau în afara UE. În schimb, susținătorii rămânerii în UE afirmă cu emfază că imigrația este un „preț care merită plătit” pentru a face parte din piața unică.

Singura modalitate prin care muncitorii se pot apăra este prin unirea eforturilor lor de luptă ca clasă. Am văzut câteva exemple puternice în acest sens în alte țări ale UE. În Franța a existat o rezistență hotărâtă împotriva atacurilor asupra condițiilor de viață ale muncitorilor în ultimele săptămâni. Iar partidul nostru a relatat despre luptele hotărâte ale lucrătorilor din sectorul logistic italian împotriva atât a patronilor, cât și a sindicatelor controlate de stat. Lecția esențială este că, dacă nu luptați împotriva atacurilor patronilor ca clasă, toată lumea suferă: capitaliștilor nu le pasă dacă sunteți britanici, polonezi, irlandezi sau români: tot ce văd în voi este o oportunitate de a face profit, de a fi dați la o parte când profiturile scad.

Scindarea clasei muncitoare poate fi depășită doar prin forme de organizare la nivel de clasă, care să unească muncitorii din fabrici, birouri și servicii și să nu permită ca luptele lor să fie deturnate de oficialii Partidului Laburist și ai sindicatelor. Clasa muncitoare își poate proteja interesele doar prin propria organizare de clasă și propriile lupte – împotrivindu-se atacurilor oriunde ar proveni acestea.

“Suveranitate”

O mare parte a dezbaterii din cadrul referendumului s-a axat pe ideea burgheză a „suveranității populare” sau a „suveranității parlamentului”. Argumentul principal al susținătorilor Brexitului este „trebuie să preluăm din nou controlul”. Argumentul principal al susținătorilor rămânerii în UE este „avem un control mai mare dacă suntem la masa negocierilor UE”. Dar realitatea este că nu există un „noi” – ideea suveranității populare este o ficțiune menită să mascheze realitatea, și anume că există doar interese de clasă opuse. De aceea, indiferent de rezultatul referendumului, acest așa-zis „exercițiu de suveranitate populară”, puține lucruri se vor schimba, iar atacurile asupra clasei muncitoare vor continua pe măsură ce criza datoriilor capitalismului se agravează.

Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au avut niciodată. Fiecare stat capitalist reprezintă interesele clasei dominante împotriva clasei muncitoare. Muncitorii pot exercita „suveranitatea” doar ca clasă internațională, prin dictatura proletariatului.