Programul-Manifest al Stângii Partidului

O întâlnire din Milano pentru a pregăti Congresul de la Florența: pentru întărirea deciziilor de la Moscova, pentru eliminarea social-democraților, pentru Partidul Comunist.

Cu zile în urmă, în Milano, a avut loc o întâlnire a unui număr mic de tovarăși reprezentând facțiunile și tendințele extremiste din interiorul Partidului Socialist Italian. În cadrul acestei întâlniri a fost elaborat programul-manifest pe care îl publicăm acum; nu necesită comentarii adiționale.

Noi doar observăm că participarea abstenționiștilor la această mișcare nu poate fi o surpriză pentru nimeni. La Congresul din Bologna, o întâlnire a facțiunii noastre a deliberat să propună un acord comuniștilor electoraliști, conform căruia, ei, în afara problemei electorale, ar fi acceptat ceilalți doi stâlpi de temelie ai mișcării noastre: schimbarea numelui Partidului și expulzarea dreptei social-democrate. Rezultatul nu a fost unul favorabil, deoarece, după cum este deja binecunoscut, nimeni nu a vrut să renunțe la prejudecățile unității partidului, cu excepția noastră – a abstenționiștilor.

Astăzi, în urma evenimentelor cunoscute și a Congresului Internaționalei Comuniste, dezvoltarea logică a acțiunii noastre ne conduce spre o înțelegere loială cu elementele revoluționare ale Partidului; alături de ele, fără dificultăți și fără dezacorduri, proiectul acțiunii comune, pe care îl prezentăm astăzi tuturor tovarășilor italieni, a fost trasat.

***

CĂTRE TOVARĂȘI ȘI CĂTRE SECȚIUNILE PARTIDULUI SOCIALIST ITALIAN

Criza care ne afectează de mult timp Partidul a primit o atenție suplimentară mulțumită evenimentelor recente din Italia, cât și rezoluțiilor celui de-al doilea congres al Internaționalei a Treia; este deci necesar și urgent, de vreme ce data Congresului Național al Partidului se apropie, ca elementele de stânga ale Partidului să facă un efort comun pentru a abandona această situație intolerabilă ce este în contrast cu nevoile luptei revoluționare ale proletariatului italian.

Toate acestea ne-au împins spre a fi promotorii unei mișcări ce vizează pregătirea Congresului și, mai exact, a unei înțelegeri între toți acei tovarăși ce simt în mod real nevoia ca Congresul să ofere o soluție definitivă și puternică la această problemă serioasă.

Nu ne vom opri să mai reamintim situația țării noastre. Condițiile în care a participat, și a ieșit, din Primul Război Mondial, și episoadele acestei perioade tulburi de după război, demonstrează până și inamicilor noștri multitudinea de simptome ale dezorganizării ireparabile ale regimului prezent și incapabilitatea sa de a se lupta cu consecințele revoluționare ale descompunerii sale interne.

Pe de altă parte, murmurul, simțul, impulsul rebel al maselor tuturor păturilor proletare crește de la o zi la alta și se manifestă în agitație continuă, în fervoarea luptelor de clasă ce sunt purtate cu aspirația, deși pur instinctivă, că astfel de lupte vor rezulta în cele din urmă în victoria finală a revoluției proletare.

Burghezia, deși conștientă de neputința sa de a face față destrămării regimului său social, își concentrează ultimele forțe într-o defensivă împotriva avansului maselor revoluționare. Pe de o parte, organizează corpuri regulate și ocazionale pentru represiunea armată a revoltelor muncitorești, pe altă parte, dezvoltă o politică vicleană a concesiilor aparente și a falsei bunăvoințe față de aspirațiile maselor.

Organismele care conduc acțiunea proletară și ale căror sarcină este dezvoltarea unei opoziții victorioase față de această politică a conservării burgheze s-au arătat fără îndoială nepotrivite cu multiple ocazii.

Organizarea sindicală preia numere mari de muncitori, ce cresc cu fiecare zi, dar, în timp ce cei din urmă, în luptele și grevele lor, demonstrează faptul că simt nevoia lărgirii câmpului de luptă și mișcarea spre cuceriri revoluționare, birocrația de la conducerea sindicatelor dă întregii activități caracterul tradițional al luptelor corporative, restrângând acțiunea în limitele urmăririi îmbunătățirii treptate a condițiilor de trai ale proletariatului.

În ceea ce privește partidul politic al clasei muncitoare, Partidul Socialist, ce pretinde să însumeze avangarda spiritelor revoluționare, să imprime un nou caracter și o nouă direcție metodelor de luptă pentru realizarea obiectivelor maxime ale comunismului, și acesta se manifestă nepotrivit pentru această misiune.

Este cu siguranță adevărat că majoritatea Partidului, adoptând la Bologna noul program maximalist, și aderând la Internaționala Moscovei, a crezut că a răspuns cerințelor problemei istorice ce a ieșit la suprafață în urma încheierii Războiului. Aceasta a pus peste tot una împotriva alteia cele două concepții antitetice ale luptei proletare: cea social-democrată, dezonorată de falimentul Internaționalei a Doua și de complicitatea cu diferitele burghezii și cea comunistă, ce se folosește de afirmațiile marxiste originale și de experiența glorioasă a Revoluției Ruse și care, organizată în noua Internațională, a lansat proletariatului lozinca sa revoluționară: lupta violentă pentru distrugerea puterii burgheze, pentru dictatura proletariatului, pentru regimul consiliilor muncitorești.

De fapt, Partidul, poate înşelat de satisfacţia legitimă de a fi păstrat în timpul războiului un comportament cu totul diferit în comparaţie cu celelalte partide ale Internaţionalei a Doua, nu înțelegea că o schimbare formală a programului trebuia urmată de o profundă reînnoire a structurii și funcțiilor sale.

Evenimentele ce au urmat au demonstrat, datorită circumstanțelor pe care ar fi superfluu să le reamintim, că Partidul era departe de a se ridica la nivelul misiunii revoluționare pe care situația istorică i-a desemnat-o.

Nu și-a schimbat în mod semnificativ criteriile politicilor sale; acțiunea sa, în principal parlamentară, bazându-se pe metodele tradiționale antebelice, a ajuns adesea să joace jocul guvernului burghez.

În momentele când trebuiau luate decizii cruciale, persoanele de modă veche au fost lăsate să arbitreze situația; partidul nu a fost în măsură să ia înapoi de la ei conducerea uniunii şi a acţiunii parlamentare, revenind la vechile metode ale acordurilor şi compromisurilor. Masele proletare dezamăgite se îndreaptă, atunci, în parte, spre alte curente revoluționare ce militează în afara partidului, precum sindicaliștii și anarhiștii, ale căror concepții despre procesul revoluționar cu care comuniștii nu pot fi de acord; ele combină criticile foarte justificate ale unei astfel de atitudini cu cerinţele revoluţionare şi limbajul revoluţionar al liderilor de partid.

Din cauza motivelor sus menționate, și a tuturor celorlalte motive ce au fost expuse mai pe larg cu alte ocazii de elementele sale de stânga, Partidul Socialist s-a dovedit a fi inadecvat pentru sarcina sa; din aceste motive, Congresul Internațional de la Moscova, acceptând cererile tovarășilor italieni aparținând unei tendințe mai avansate, a hotărât să înfrunte în mod clar şi ferm problema reînnoirii partidului nostru şi a pus bazele pe care următorul nostru congres va trebui să lucreze pentru a îndeplini astfel de sarcini.

Care sunt, deci, sarcinile următorului Congres? Care sunt obiectivele pe care trebuie să ni le setăm pentru a înfrunta curajos boala din partid, utilizând cele mai radicale remedii, în loc să pierdem timpul cu încăierări verbale zadarnice și șiretlicuri de lobby? Credem că aceste obiective și intenții pot și trebuie să se regăsească la toți tovarășii ce împărtășesc, alături de principiile fundamentale ale comunismului, dorința de a aplica în cel mai determinat mod toate rezoluțiile de la Moscova cu privire la formarea și activitatea partidului nostru.

Aceste rezoluții vor constitui platforma de acțiune comună a tuturor acelor grupuri și curente de stânga care, deși separate în ce privește unele concepții particulare asupra anumitor probleme de doctrină și tactică, împărtășesc criticile, venite dintr-un punct de vedere revoluționar, la adresa insuficienței acțiunii Partidului.

Programul acțiunii comune pe care îl sugerăm în vederea Congresului poate fi sintetizat, în opinia noastră, în următoarele puncte principale:

1. Schimbarea numelui partidului în Partidul Comunist Italian (secțiune a Internaționalei Comuniste).

2. Revizuirea programului votat la Bologna, anumite afirmații trebuind să fie schimbate în așa fel încât să fie mai consecvente cu principiile Internaționalei a Treia, pentru a se opune încă o dată programului social-democrat favorizat de dreapta partidului.

3. Excluderea formală și consecventă din Partid a tuturor membrilor și organismelor care s-au proclamat, sau care se vor proclama, împotriva programului comunist, prin formarea de secțiuni, prin votul din cadrul congresului sau prin orice altă formă de exprimare.

4. Modificarea statutelor interne ale partidului pentru a introduce criteriul omogenității în ce privește centralizarea și disciplina, ce sunt bazele indispensabile ale structurii Partidului Comunist; aceasta prin a adopta schimbări precum introducerea unui timp minim de așteptare pentru noile cereri de aderare la partid și verificări periodice ale statutului de membru, prima dintre ele urmând să fie pusă în aplicare curând după Congres.

5. Obligația pentru toți membrii de partid la disciplină de acțiune totală în privința tuturor deciziilor tactice ale Congreselor, atât Naționale, cât și Internaționale, îndeplinirea cărora va fi responsabilitatea Comitetului Central cu puteri depline, așa cum a fost nominalizat de către Congres.

Activitatea partidului se va orienta după aplicarea criteriilor stabilite de Congresul de la Moscova, pe scurt, după cum urmează:

a) Pregătirea acțiunii insurecționare proletare exploatând toate instrumentele legale de propagandă și organizând, în același timp, muncă ilegală la scară largă, pentru a crea toate condițiile indispensabile pentru acțiune și a furniza toate mijloacele materiale necesare.

b) Organizarea în interiorului tuturor sindicatelor, ligilor, cooperativelor, fabricilor, firmelor, etc. de grupuri comuniste, legate de organizația partidului, pentru propagandă, pentru cucerirea acestor organisme și pentru pregătirea revoluționară.

c) Acțiune în cadrul organizațiilor economice pentru a le aduce liderii spre Partidul Comunist. Apelul la organizațiile revoluționare proletare din afara Confederazione Generale del Lavoro la a susține lupta comuniștilor împotriva orientării și a liderilor acestei confederații. Refuzarea acordului de alianță între Partid și Confederație, care este inspirat de criteriul social-democrat al egalității de drepturi între partid și sindicat, pentru a-l înlocui cu adevăratul control al acțiunii organizațiilor economice proletare din partea Partidului Comunist prin disciplina comuniștilor ce lucrează în interiorul sindicatelor la directivele Partidului Comunist. Separarea Confederației, de îndată ce este este cucerită în direcțiile Partidului Comunist, de la secretariatul din Amsterdam, și aderarea acesteia la secțiunea sindicală a Internaționalei Comuniste, conform regulilor care sunt în Statutul acesteia din urmă.

d) Lupta de a câștiga pentru Partidul Comunist conducerea mișcării organizării cooperative, de a elimina influențele burgheze și mic-burgheze actuale din cadrul ei și de a o face susținătoare a mișcării de clasă revoluționare a proletariatului.

e) Participarea la alegerile politice și administrative într-o manieră complet opusă vechii practici social-democrate, cu obiectivul de a duce o luptă de agitație și propagandă revoluționară, de a grăbi destrămarea organelor burgheze ale democrației reprezentative. Revizuirea, de către organele de partid și sub conducerea Comitetului Central, a componenței tuturor reprezentanțelor electorale ale partidului în municipii, provincii și parlament, cu autoritatea de a le dizolva. Controlul și direcționarea permanentă din partea Comitetului Central a celor ce vor fi păstrate. Grupul parlamentar va fi considerat organul cu sarcina de a îndeplini o funcție tactică specifică sub îndrumarea centrului partidului. Nu va avea abilitatea de a-și exprima opinia, ca organism separat, asupra problemelor care implică politica generală a partidului.

f) Controlul întregii activități de propagandă de către organele centrale, în special disciplinarea tuturor organelor de presă ale partidului, ale căror comitete de gestionare vor fi nominalizate sau confirmate de Comitetul Central, ce le va controla activitatea în acord cu direcțiile politice ale congreselor.

g) Contactul apropiat cu mișcarea de tineret, în acord cu îndrumările furnizate de statului Internaționalei Comuniste; intensificarea propagandei și organizării printre femei. Credem că aceste îndrumări generale ale programului acțiunii comune vor primi acordul tuturor comuniștilor, ceea ce va contribui în mod activ la asigurarea triumfului său în viitoarele întâlniri de partid printr-o agitație amplă și prin organizarea tuturor forțelor care se vor muta pe acest teren.

La muncă, deci, tovarăși, dincolo de sentimentalismele false ale unitarianismului, dincolo de probleme personale mizerabile, pentru triumful cauzei revoluției comuniste!

Milano, octombrie 1920

Nicola Bombacci, Amadeo Bordiga, Bruno Fortichiari, Antonio Gramsci,
Francesco Misiano, Luigi Polano, Umberto Terracini.